Inundații în Suceava – Un râu a ieșit din matcă – S-au format poduri de gheață pe alte râuri Webpress, 19 februarie 2023 ”Pe fondul încălzirii temperaturii şi al precipitaţiilor abundente din ultima perioada, începând din această dimineaţă, şi pe parcursul zilei, mai multe formaţiuni de gheaţă, de pe râurile Dornisoara, Tesna şi Dorna, s-au pus în mişcare”, a transmis, duminică, ISU Suceva. Instituţia precizează că s-au creat două zone cu pod de gheaţă şi aglomerare de gheţuri, una în apropiere de Podul Alunului (pe rază UAT Vatra Dornei), iar a două la confluenţa râurilor Tesna cu Dorna (pe rază UAT Coşna). ”Apa a ieşit din albia răului Dorna, pe mai multe terenuri virane, însă fără a pune în pericol construcţii civile (case şi anexe) ale cetăţenilor. Zonele respective au fost monitorizate de către pompieri militari, lucrători ai SGA Suceava şi membri ai Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă din zonele vizate”, au mai precizat pompierii. Potrivit acestora, aceste monitorizări vor fi continuate şi în zilele următoare, urmând că, dacă situaţia o va impune, să fie luate măsuri de protejare a populaţiei şi a bunurilor materiale. Comunicate noi Stiri
Stiri Controversă diplomatică: Reacția Rusiei după reținerea mitropolitului Ilarion în Cehia pentru deținere de droguri 26 mai 2026 Reacția Rusiei la reținerea mitropolitului Ilarion în Cehia evidențiază tensiunile dintre cele două țări și provocările întâmpinate de Biserica Ortodoxă Rusă. Citește mai mult
Patronul unui bar din Cluj, torturat și stropit cu benzină de hoții care încercau să-i fure portofelul de cryptomonede 17 ianuarie 2024 Ciprian Călin Pop, patronul unui bar din Cluj, a fost victima unei tâlhării. Bărbatul a fost torturat, i s-a tăiat un deget și a fost stropit cu benzină pentru a spune codul unui portofel de cryptomonede. Iată comunicatul autorităților: „La data de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 05.45, în… Citește mai mult
Stiri Tragedia din Bacău: O analiză detaliată a circumstanțelor morții unui elev și a sistemului de urgență românesc 22 mai 2026 Tragedia din Bacău, în care un elev a murit din cauza intervenției medicale întârziate, scoate la iveală problemele sistemului de sănătate românesc și necesitatea unor reforme urgente. Citește mai mult