Bărbat agresiv, prins de polițiști după o urmărire ca-n filme pe străzile din Vaslui – VIDEO , 20 februarie 2023 Ajunși la apartamentul cu pricina, oamenii legii aveau să afle de la victimă că bărbatul nu mai este acasă, că a plecat cu mașina în oraș. Șoferul a fost identificat în trafic pe strada Ștefan cel Mare, aproape de Crucea Gării. A fost tras pe dreapta, pus să prezinte documentele, însă în timp ce vorbea cu polițiștii, a deschis portiera și a fugit, scrie Vremea Nouă. Ghinionul lui a fost că dat peste niște polițiști-atleți, care au reușit să-l prindă și să-l imobilizeze rapid. Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, a fost dus la spital. Acesta a fost testat și cu aparatul alcool-test, rezultatul fiind zero. Polițiștii au emis și un ordin de protecție provizoriu, care îi interzice bărbatului să se mai apropie de soția lui în următoarele cinci zile. Comunicate noi Stiri
Ucraina, la un pas de colaps energetic. Rusia i-a distrus o treime din sistem 12 octombrie 2022 „Trimitem acest mesaj partenerilor noștri: trebuie să protejăm cerul. Rușii nu țin cont de legile internaționale. Nu le pasă de niciun fel de acorduri sau convenții internaționale”, a declarat Herman Halușcenko. De asemenea, el a declarat pentru CNN că aceasta a fost prima dată de la începutul războiului când Rusia… Read More
George Simion, despre CUTREMURE: „Avem probleme cu infrastructura critică. Majoritatea podurilor au peste 50 de ani” 8 februarie 2023 „Avem probleme cu infrastructura critică. Majoritatea podurilor au peste 50 de ani. Vedem ce s-a întâmplat cu podul de la Lutca. Singura formă de a pune cetățenii în siguranță este de a construi clădiri noi. Constructorii români trebuie să fie lăsați să-și facă treaba”, a spus George Simion, la Realitatea… Read More
LIVE Război în Ucraina, ziua 297: SUA a creat o unitate de combatere a propagandei ruse și chineze / Probleme la infrastructura ucraineană după atacurile de vineri 17 decembrie 2022 Rusia a tras peste 70 de rachete asupra Ucrainei într-unul dintre cele mai ample atacuri de până acum, lăsând fără curent electric al doilea oraș ca mărime (Harkvov) și forțând autoritățile să recurgă la întreruperi de urgență ale furnizării de electricitate în toată țara. Read More