Panda uriaș, condus acasă cu urări și aplauze. 60.000 de japonezi la aeroport, pentru a-și lua rămas bun de la Xiang Xiang Webpress, 21 februarie 2023 Xiang Xiang a fost o atracţie extrem de populară de la Grădina Zoologică Ueno din Tokyo încă de la naşterea ei, în urmă cu aproape şase ani. Marți însă, ea a trebuit să fie trimisă în China în baza unui acord prin care exemplare de panda uriaş sunt împrumutate grădinilor zoologice din întreaga lume, China menţinându-şi însă drepturile de proprietate asupra animalelor şi a urmaşilor acestora, informează Agerpres. Iniţial, Xiang Xiang trebuia trimisă înapoi în decembrie 2020, însă evenimentul a fost amânat din cauza pandemiei de coronavirus. Primul exemplar de panda de la grădina zoologică conceput pe cale naturală, Xiang Xiang a fost totodată primul pui care a venit pe lume acolo după mulţi ani, ceea ce i-a sporit popularitatea. Un alt pui de panda a murit la scurt timp după naştere, în 2012. Părinţii ei se află încă la grădina zoologică, la fel şi fraţii săi gemeni mai tineri, născuţi în 2021. O mulțime impresionantă s-a adunat la aeroport pentru a-și lua rămas bun de la simpaticul urs panda Aproximativ 60.000 de persoane au rezervat cele 2.600 de locuri pentru a o admira pe Xiang Xiang, duminică, pentru ultima oară, câteva dintre femeile prezente privind-o înlăcrimate în timp ce se hrănea cu bambus. Media au relatat, marţi dimineaţa, plecarea animalului, încărcat cu un motostivuitor purtând autocolante cu panda într-un camion şi transportat printre rândurile formate de personalul grădinii zoologice. Postul public NHK a transmis în direct imagini de la aeroport cu cuşca în care se afla Xiang Xiang, cu câteva clipe înainte ca aceasta să fie încărcată pentru zbor. O mulţime s-a adunat la Aeroportul Narita din Tokyo, surprinzând fotografii, făcând cu mâna şi strigând în timp ce avionul care transporta exemplarul de panda decola. „Mulţumesc, Xiang Xiang”, a scris un fan pe pagina de Twitter a grădinii zoologice. „Farmecul şi încântarea ta au adus viaţă oraşului nostru”, a adăugat el. Comunicate noi Stiri
„Ieftin și rapid”. Nereguli grave descoperite de inspectorii RAR la service-urile auto din țară: amenzi de peste 1 milion de lei 10 mai 2022 „Registrul Auto Român este cu ochii pe cei care prestează activităţi de reparaţii auto, însă o fac în afara legii şi în condiţii care nu pot garanta siguranţa lucrărilor de reparaţie. Aproape 1.000 de ateliere de reparaţii din toată ţara au fost controlate de inspectorii RAR în ultimele 3 luni,… Citește mai mult
Rezultate promițătoare împotriva SIDA! Salvarea vine de la un VACCIN pe bază de ARN mesager. Ce a declarat doctorul FAUCI 9 decembrie 2021 Vaccinul anti-SIDA a dovedit că are un profil bun de siguranţă atunci când a fost administrat unor macaci, iar riscul de infectare în urma expunerii la virusul HIV a fost redus cu 79%. Noul ser va necesita însă câteva ameliorări înainte de a putea fi testat pe oameni. „În pofida… Citește mai mult
Aşa apare diabetul: 4 simptome pe care toată lumea le ignoră 15 decembrie 2023 Iată care sunt, însă, simptomele care ar trebui să te îngrijoreze: 1. Setea excesivă Este unul dintre primele semne de diabet.Nevoia constantă de a bea apă, gura uscată şi urinarea frecventă sunt demne de îngrijorare, ca şi pierderile sau creşterile inexplicabile în greutate. „Diabetul este o boală extrem de perfidă… Citește mai mult