Sărbătoare 24 februarie – Cruce cu negru în calendarul ortodox – Zi foarte importantă pentru credincioși

Sărbătorile zilei:

Ortodoxe

Întâia şi a doua aflare a capului Sf. Proroc Ioan BotezătorulGreco-catoliceÎntâia şi a doua aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul

Romano-catoliceFer. Marcu de Marconi, pr.

Întâia şi a doua aflare a Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este sărbătorită de Biserică la 24 februarie.

Viaţa pe pământ a Sfântului Ioan Botezătorul a fost îngerească şi mai presus de om, spune arhimandritul Cleopa Ilie, căci înaintea venirii pe pământ a Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos, „mai înainte de lumină a răsărit luceafărul cel înaintemergător, dumnezeiescul şi marele Proroc Ioan Botezătorul” („Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an”, arhim. Cleopa Ilie).

Sfântul Proroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului a propovăduit în pustia Iordanului rugăciunea şi postul, pocăinţa sinceră şi mărturisirea păcatelor. „Şi erau botezaţi de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele mulţimi de iudei” (Matei 3;6).

Când Sfântul Proroc Ioan propovăduia pocăinţa, Galileea era condusă de Irod Antipa, care era căsătorit cu fiica emirului Arabiei şi, îndepărtând-o pe aceasta, s-a căsătorit cu soţia fratelui său Filip, Irodiada. Legătura se pare că dura încă de când fratele său, Filip, era în viaţă, făcându-se Irod „ca un răpitor desfrânat şi amestecător de sânge”. (Vieţile Sfinţilor)

Irod Antipa era mustrat de Sfântul Proroc Ioan pentru relaţia pe care o avea cu soţia fratelui său Filip, Irodiada, zicându-i: „Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău” (Marcu 6, 18). Pentru certarea publică a regelui, Sfântul Ioan a fost întemniţat în cetatea Sevastia, din Samaria.

Când Irod şi-a serbat ziua dând un ospăţ demnitarilor săi, fiica Irodiadei din prima căsătorie a intrat şi a dansat în faţa oaspeţilor şi a lui Irod, care atâta s-a tulburat, încât i-a spus acesteia: „Cere de la mine orice vei voi şi îţi voi da. Şi s-a jurat ei: Orice vei cere de la mine îţi voi da, până la jumătate din regatul meu” (Marcu, 6, 22-23).

După ce s-a sfătuit cu mama ei, aceasta a cerut capul Sfântului Ioan Botezătorul. Regele s-a întristat, dar din pricina jurământului şi pentru cei ce şedeau împreună cu el la masă a poruncit să fie tăiat capul Sfântului Ioan.

„Ar fi putut prea bine să-i explice fetei: ţi-am făgăduit până la jumătatea din regatul meu, dar omul acesta preţuieşte mai mult decât jumătate din regatul meu, astfel, încât nu ţi-l pot da; cere-mi altceva. Dar nu l-a purtat mintea către acest răspuns drept, ci ca netotul a împlinit sălbatica sfruntată cerere”, spune părintele Nicolae Steinhardt. („Dăruind vei dobândi”, Nicolae Steinhardt – Monahul Nicolae Delarohia)

La ordinul regelui, soldaţii au năvălit în beciurile palatului şi i-au tăiat capul Sfântului Ioan pe când acesta se ruga. Trupul său a fost luat în taină de ucenici şi îngropat, însă capul l-a îngropat Irodiada, în curtea sa, în pământ adânc, la un loc ascuns şi necinstit.

Despre fapta Irodiadei ştia numai soţia lui Huza, economul lui Irod, cu numele Ioana. Şi, având multă durere pentru uciderea nevinovată a Sfântului Marelui Proroc Ioan, l-a luat de acolo noaptea, în taină, şi, punându-l într-un vas de lut, l-a îngropat în muntele Eleonul, la Ierusalim. Aceasta e socotită cea dintâi aflare a sfântului cap.

În acest loc a stat până în vremea Sfinţilor Mari Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, când, prin doi monahi, cinstitul cap a ajuns la Emesa, în Siria, la un olar. De aici a trecut de la unul la altul, prin multe mâini, fiind lăsat de olar într-un vas cu apă care era pus într-un sicriu.

Trecând mulţi ani, a fost descoperit la Emesa, îngropat într-o peşteră locuită de monahi, în jurul căreia se ridicase o mănăstire.

Capul Sfântului Proroc Ioan a fost găsit de arhimandritul acelei mănăstiri, Marcel, care l-a înştiinţat de aceasta pe episcopul locului, Uranie. După dezgropare a fost aşezat în sfântul altar al bisericii din cetate. Aceasta este cea de-a doua aflare a cinstitului cap al Botezătorului.

După mulţi ani, cinstitul cap a fost dus în Constantinopol, iar pe vremea luptei împotriva Sfintelor icoane, a fost ascuns la Comane, la hotarul imperiului cu Armenia şi îngropat acolo. De aici a fost adus, din nou, în Constantinopol, pe vremea împăratului Mihail, de către Sfântul Ignatie, patriarhul din Constantinopol (860). Aceasta este cea de-a treia şi cea din urmă aflare a cinstitului cap.