Lista beneficiarilor cardului de energie, actualizată. Încă 350.00 de români vor primi sprijinul Webpress, 2 martie 2023 Alți 350.000 de români urmează să primească cardul de energie, a transmis MIPE. În situațiile în care nu s-a putut stabili câți oameni stau la aceeași locuință, Poșta Română a demarat un proces național de colectare a unor declarații pe propria răspundere, în care potențialii beneficiari au prezentat situația clară a locului de consum. Astfel, au fost colectate 458.323 de declarații, iar în urma verificărilor s-au identificat 350.738 noi locuri de consum eligibile, pentru care se vor distribui cardurile în următoarele zile. „Alte aproximativ 1,7 milioane de gospodării au primit deja cardul de energie.”, subliniază sursa citată. De asemenea, în această perioadă, Poșta Română a emis 590.087 înștiințări privind neeligibilitatea (303.678 înștiințări pentru persoanele cu venit peste 2.000 lei și 286.409 înștiințări în cazul în care venitul mediu pe loc de consum este mai mare de 2.000 lei), care vor fi distribuite în toată țara până la 7 martie. Dacă la un loc de consum sunt luate în calcul veniturile unei persoane care nu mai locuiește acolo, se recomandă: a) reglementarea juridică a situației reale; b) solicitarea unei anchete sociale la primărie, care să stabilească numărul și persoanele care locuiesc în fapt la locul de consum. Rezultatul se transmite la Poștă, iar ulterior se actualizează lista. „Odată cu transmiterea înștiințărilor pentru cei care nu sunt eligibili, marcăm o altă etapă importantă în procesul de operaționalizare a măsurii prin care ajutăm românii vulnerabili să achite facturile la utilități. În tot acest timp în care Poșta a emis și distribuit cardurile de energie, au fost colectate peste 450.000 de declarații pe propria răspundere, în baza cărora s-au descoperit alți 350.000 de beneficiari eligibili. Cât de repede, Poșta le va emite și distribui cardul, pentru ca și ei să intre în posesia ajutorului. De asemenea, dacă printre cei 590.000 de oameni care primesc înștiințare sunt locuințe unde figurează locatari care de fapt nu stau acolo, dar venitul le este luat în calcul, trebuie să știe că pot solicita anchetă socială și li se va clarifica situația. Comunicate noi Stiri
Zelenski, anunțul momentului: „Așteptăm decizii! Timpul nu poate fi oprit, iar iarna se apropie!” 26 octombrie 2022 ”M-am adresat participanţilor la conferinţa de la Berlin, care este dedicată reconstrucţiei şi modernizării ţării noastre. Aceasta este deja a doua conferinţă de acest fel, după cea din Elveţia, care a avut loc în oraşul Lugano. Lucrăm pentru a obţine resurse pentru refacerea rapidă a infrastructurii noastre, a facilităţilor sociale… Citește mai mult
Cutremur însemnat, în noaptea de joi spre vineri – Activitate seismică intensă 4 noiembrie 2022 În ziua de 4 noiembrie, la ora 02:29:21 (ora locală a României), s-a produs în Estul Turciei un cutremur semnificativ cu magnitudinea ml 5.0, la adâncimea de 10km. Seismul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 7km SE de Karabaglar, 11km S de Izmir, 40km SV de Manisa, 77km NV de Aydin, 160km SV de Balikesir, 173km V… Citește mai mult
Stiri Summitul Inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică: Oportunități și Provocări pentru România și Ucraina 17 septembrie 2026 Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică, la care participă Nicușor Dan, aduce împreună lideri din diverse țări pentru a discuta despre cooperarea regională. Citește mai mult