Putin a convocat Consiliului de Securitate al Rusiei. Circulă speculații că ar putea declara oficial RĂZBOI Ucrainei Webpress, 2 martie 2023 Nu se ştie exact tema reuniunii Consiliului de Securitate, dar au existat multe speculaţii că Rusia ar putea declara oficial război Ucrainei şi ar putea ordona o nouă mobilizare a sute de mii de soldaţi, potrivit surselor citate. Anterior, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, declarase că reuniunea Consiliului Securităţii Rusiei va avea loc vineri, aşa cum fusese programată, notează agenţia de presă rusă Interfax. Întrebat de jurnalişti dacă reuniunea înalţilor oficiali din domeniul apărării ar putea ajusta ceea ce Moscova continuă să numească drept „operaţiune militară specială”, Peskov a declarat: „Nu ştiu, nu pot spune”. În prezent, folosirea în spațiul public a termenului „război” este o infracţiune care se pedepseşte în Rusia cu ani grei de închisoare. Moscova a declanşat ostilitățile împotriva Ucrainei, prin ocuparea unei părți a teritoriului țări vecine, în ziua de 24 februarie 2022.. Un alt rezultat al reuniunii Consiliului Securităţii Rusiei ar putea fi înăsprirea restricţiilor în domeniul drepturilor civile şi paşi spre război şi economia planificată. Comunicate noi Stiri
Stiri Tensiuni la granița Republicii Moldova: Atacul cu drone și implicațiile pentru securitatea regională 9 septembrie 2026 Atacul cu drone de la granița Republicii Moldova cu Ucraina evidențiază riscurile și vulnerabilitățile regionale, având implicații profunde pentru securitate și viața cetățenilor. Citește mai mult
Primăria Capitalei discută despre gratuitatea parcării pentru autoturismele hibride. Ce SCHIMBARE este luată în calcul? 14 decembrie 2024 Astfel, în şedinţa de vineri a Consiliului General al Capitalei ar urma să fie abrogat un articol adoptat în decembrie 2022, potrivit căruia această gratuitate ar fi trebuit să fie valabilă doar pentru o perioadă de doi ani. Celelalte prevederi ale hotărârii din 2022 rămân valabile. În referatul de aprobare este… Citește mai mult
Politica Summit SUA-China: Implicațiile Vânzărilor de Arme către Taiwan în Contextul Politicii Internaționale 13 mai 202614 mai 2026 Summitul SUA-China din 2026, cu discuții despre vânzările de arme către Taiwan, ar putea schimba radical politica internațională. Citește mai mult