Stare de urgență declarată după ce un stat a fost lovit de un cutremur puternic și de un ciclon Webpress, 3 martie 2023 Cutremurul a avut loc la ora 18:04 GMT, la zece kilometri adâncime în largul insulei Espiritu Santo şi la 82 de kilometri sud-vest de satul Port-Olry, potrivit Institutului American de Geofizică (USGS). Cutremurul a fost urmat de o replică cu magnitudine de 5,4 grade pe scara Richter. Centrul de avertizare de tsunami în Pacific, cu sediul în Hawaii, a afirmat, într-un comunicat, că nu a existat nicio avertizare de tsunami după primul cutremur. Vanuatu este însă măturat şi de ciclonul Kevin, ceea ce a determinat autorităţile să declare stare de urgenţă, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Joe Harry Karu. Până acum nu au fost raportate victime, conform unei declaraţii a purtătorului de cuvânt al Crucii Roşii din Pacific, Soneel Ram. În momentul în care s-a produs seismul, locuitorii din Vanuatu erau închişi în case, în timp ce vânturile puternice ale ciclonului smulgeau acoperişuri ale clădirilor şi copaci. În urmă cu două zile, ciclonul Judy a măturat Vanuatu cu vânturi care au atins 200 de kilometri pe oră. Ploile torenţiale au inundat drumurile, iar electricitatea şi comunicaţiile sunt încă parţial întrerupte după aceste intemperii. Dickinson Tevi, secretarul general al Crucii Roşii din Vanuatu, a avertizat despre posibile pagube majore.”Oamenii de pe (insula Espiritu) Santo au simţit cutremurul, dar nu au putut ieşi să evalueze pagubele din cauza vântului puternic”, a declarat Tevi pentru AFP din capitala Port Vila. Potrivit acestuia, părţi din Port Vila sunt fără curent de două zile.”Vom evalua situaţia după ce se va domoli vântul, dar este posibil să existe pagube semnificative, deoarece ciclonul Judy a deteriorat deja multe structuri”. Un cutremur cu magnitudinea de 7 grade pe scara Richter a fost detectat în largul Vanuatu la începutul lunii ianuarie, potrivit USGS, declanşând o avertizare de tsunami în regiune. Vanuatu, care face parte din Centura de foc a Pacificului, unde intră în coliziune plăci tectonice, se confruntă frecvent cu activităţi seismice şi vulcanice. Insula este clasată printre ţările cele mai expuse riscului de dezastre naturale, cum ar fi cutremure, furtuni, inundaţii şi tsunami. Comunicate noi Stiri
Stiri Pacea în Ucraina: Provocările și Perspectivele Negocierilor în Contextul Tensiunilor cu Rusia 7 septembrie 2026 Conflictul din Ucraina continuă să fie un subiect de intensă dezbatere internațională, iar perspectivele de pace sunt complicate de revendicările Rusiei și obstacolele diplomatice. Citește mai mult
Directorul STB, anunț devastator pentru șoferii care nu ies pe traseu: „Nu vor mai beneficia de siguranța locului de muncă” 22 ianuarie 2022 Directorul STB a făcut o serie de declarații, sâmbătă, după o ședință a conducerii firmei de transport public din Capitală: „Urmare a celor două hotărâri ale instanței, angajații nu au revenit la locul de muncă. Am fost nevoiți să identificăm problematica existența în momentul de față cu tot ceea ce… Citește mai mult
Maia Sandu, în România: „Ştim că în această primăvară Rusia îşi va relua acţiunile de încercare de destabilizare” 13 ianuarie 2024 „În toată această perioadă, Rusia a încercat să destabilizeze ordinea şi puterea de la Chişinău şi bineînţeles că de fiecare dată a încercat să folosească regimul din regiunea Transnistreană. Noi suntem conştienţi de aceste riscuri şi, bineînţeles, întreprindem toate acţiunile pentru ca să nu permitem aceste destabilizări. Le vorbim cetăţenilor… Citește mai mult