Vremea 8 martie – Temperaturi deosebit de ridicate pentru această perioadă – Se vor înregistra și ploi și lapoviță – Ce regiuni sunt vizate Webpress, 8 martie 2023 Vremea va continua să se încălzească şi va deveni deosebit de caldă pentru prima parte a lunii martie mai ales în sudul şi estul ţării. În Maramureş, Crişana şi în Transilvania temporar va ploua, iar vantul va avea intensificări cu viteze de aproape 50 km/h. Temperaturile maxime vor fi de la 8 grade în Maramureş şi în depresiunile din estul Transilvaniei, până la 20 de grade în Lunca Dunării.*** In Bucuresti vremea va deveni deosebit de caldă, cu o temperatură maximă de 17, chiar 18 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări după-amiaza când rafalele vor atinge viteze de 40 km/h.*** La munte vremea va deveni caldă pentru această dată, dar şi vântoasă. Cerul va prezenta înnorări temporare şi vor fi precipitaţii în Carpaţii Occidentali şi în jumătatea nordică a Carpaţilor Orientali. Vor predomina ploile şi doar la altitudini de peste 1500 m se vor fi ninsori. Vântul va avea intensificări, cu rafale mai intense pe crestele Carpaţilor Orientali şi ale Munţilor Apuseni, unde se vor atinge viteze chiar si de 100 km/h. Comunicate noi Stiri
Ministrul Finanțelor, Marcel Ioan Boloș, are susținerea deputaților PNL pentru votul pe bugetul de stat 2024 – Cererile liberalilor 4 decembrie 2023 Ministrul Finanțelor Publice, Marcel Boloș, a avut, luni, consultări cu deputații lliberali în legătură cu Bugetul de stat pe anul 2024 care urmează să fie votat în Parlament. Deputatul PNL Florin Roman a anunțat luni că în urma discuțiilor dintre ministrul Finanțelor Publice și deputații PNL, grupul parlamentar PNL… Citește mai mult
Stiri Reconstrucția Cubei: Provocările și oportunitățile în era Trump 26 mai 2026 Reconstrucția Cubei sub administrația Trump se confruntă cu provocări majore, de la infrastructură la implicarea comunității cubano-americane. Articolul analizează complexitatea situației actuale și perspectivele viitoare. Citește mai mult
Stiri România în Era Tehnologiei Quantice: Construirea Primului Centru de Date cu Inteligență Artificială Cuantică 27 mai 2026 România va găzdui primul centru de date cu inteligență artificială cuantică, un proiect strategic de un miliard de dolari în județul Cluj, care va transforma țara într-un hub tehnologic. Citește mai mult