De ce vrea Alina Gorghiu ca Nicolae Ciucă să fie candidatul liberalilor la alegerile prezidențiale de anul viitor Webpress, 8 martie 2023 ”Ne-am căutat în ultimii doi ani de zile lideri şi cred că am găsit un lider care va rămâne pe fotoliul de preşedinte al PNL până după alegerile prezidenţiale. Vedem după, ce se întâmplă, dar sper eu ca preşedintele Ciucă să nu mai rămână la partid şi să candideze pentru Preşedinţia României şi să o şi câştige”, a spus Alina Gorghiu, precizând că a vrut să omoare orice scenarii care presupun turbulenţe în interiorul PNL, pentru că ele nu există”. Gorghiu a menţionat că s-a discutat despre ”nevoia unei rotative foarte scurte, rapide, fără niciun fel de mişcare bruscă iar acest lucru este agreat de toţi colegii din PNL”. ”În al doilea rând, nu o dată noi am spus că trebuie respectat protocolul, aşa cum a fost semnat. Dacă însă există discuţii pe care liderii coaliţiei le fac sau le vor face într-un viitor apropiat, în scopul eficientizării activităţii guvernamentale, sigură că ele se vor face şi vor produce consecinţe”, a mai arătat Alina Gorghiu, amintind că formaţiunea i-a dat mandat preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, să facă această negociere politică. ”E un lucru cu care nu am fost de acord noi, cei din PNL şi sper că aţi sesizat că s-a remediat situaţia. Noi am spus că este complet neproductiv să discutăm despre această rotativă, când se va face, cu cine se va facem, ce portofolii se negociază, cine cu cine se schimbă, cu 4 luni înainte de a se produce ea, pentru că se paraliează administraţia”, a mai afirmat Gorghiu, arătând că este foarte importantă stabilitatea. Comunicate noi Stiri Nicolae Ciucă
Stiri Canada și Uniunea Europeană: Un Parteneriat Strategico-Economic în Epoca Tensionată a Relațiilor Transatlantice 13 septembrie 2026 Canada își propune o apropiere fără precedent de Uniunea Europeană, având ca scop obținerea statutului de „membru asociat”, o mișcare care ar putea redefine relațiile economice și strategice. Citește mai mult
Cutremur puternic în Indonezia – Insula Sumatra, zguduită de un seism, în această dimineață 14 martie 2022 Cutremurul s-a produs luni la orele 04.09. (duminică, 21.09 GMT), la 21,8 kilometri adâncime, iar epicentrul său a fost la 167 de kilometri vest de oraşul de coastă Pariaman, a indicat USGS. „Seismul a fost resimţit timp de un minut la intensitate moderată, oamenii au intrat în panică şi şi-au… Citește mai mult
Dobânzi record de 9.15% pentru românii care cumpără titluri de stat Tezaur – Anunțul de la ministerul Finanțelor 1 noiembrie 2022 ”Începând de marţi, 1 noiembrie, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturităţi de 1 şi 2 ani şi dobânzi anuale de 8,70%, respectiv 9,15%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată”, anunţă Ministerul Finanţelor. Titlurile de stat pot fi cumpărate:… Citește mai mult