Scandalul Bâstroe. Anunțul lui Tanczos Barna – Ce au arătat primele măsurători Webpress, 9 martie 2023 „În ultimele săptămâni, colegii mei de la ANAR şi de la ARBDD n-au stat degeaba şi au făcut primele măsurători, care au fost realizate săptămâna trecută. Au fost finalizate săptămâna trecută şi începute acum două săptămâni cu privire la debitul Dunării, pe Chilia şi pe secţiunile unde avem acces pe apele teritoriale ale României. Unde am putut, am mers până la malul celălalt al Dunării, cu acordul partenerilor şi vecinilor noştri ucraineni. Aceste măsurători confirmă faptul că debitele nu s-au modificat faţă de debitele statistice din ultimii 10-20 de ani în acea zonă. Confirmă de asemenea faptul că pe cele 14 secţiuni transversale nu sunt modificări substanţiale cauzate de dragări, dar trebuie subliniat faptul că aceste măsurători vizează 14 puncte de secţiuni transversale pe o lungime de aproape 100 de km. Pentru a avea o concluzie generală avem nevoie de acordul părţii ucrainene, care a fost promis şi confirmat verbal în această săptămână, la Ministerul Transporturilor, la întâlnirea bilaterală. Aşteptăm confirmarea în scris a acestui acord, astfel încât cele trei vapoare pregătite de Ministerul Transporturilor să finalizeze această procedură de măsurare a adâncimii şi recalculare a debitelor şi să putem trage concluziile finale. Efectele, în niciun caz, nu vin de azi pe mâine. Biodiversitatea, astăzi, în Delta Dunării nu este afectată de aceste lucrări şi România nu va fi niciodată de acord cu lucrări care să afecteze biodiversitatea în Delta Dunării”, a declarat Tanczos Barna. Comunicate noi Stiri
Stiri Ciprian Ciucu și Viitorul PNL: Între Provocări și Afirmarea Identității Politice 22 mai 2026 Ciprian Ciucu, prim-vicepreședintele PNL, a discutat despre provocările cu care se confruntă partidul, în special în contextul jignirilor aduse de PSD lui Ilie Bolojan. În acest articol, analizăm implicațiile acestor afirmații asupra viitorului PNL și percepția publică. Citește mai mult
Descoperire macabră: 13 cadavre găsite congelate, în frigidere 15 august 2023 Aceste rămăşiţe umane au fost găsite în saci, în wekend, la Poza Rica, în apropiere de Veracruz (est). ”Şase persoane au fost arestate, probabil în legătură cu aceste fapte”, a anunţat luni într-o scurtă declaraţie de presă o femeie procuror a statului Veracruz. Rămăşiţele au fost descoperite de către poliţişti care urmăreau un… Citește mai mult
Horoscop 11 ianuarie. DEZASTRU pe toată linia pentru această zodie. Ape tulburi, griji, tensiuni 10 ianuarie 2023 BERBEC Veți avea ocazia să vă arătați abilitățile sociale și astfel să vă extindeți cercul de prieteni. La locul de muncă, acordați atenție sarcinilor neglijate înainte de a începe ceva nou. TAUR Aveți grijă de tranzacțiile și investițiile cu bani. Este foarte real că în perioada următoare ți se va… Citește mai mult