Alertă în Republica Moldova: un membru al temutei grupări paramilitrare rusești Wagner a încercat să intre în țară Webpress, 12 martie 2023 Bărbatul care ar fi luptător din cadrul Wagner, compania privată militară din Rusia fondată de Evgheni Prigojin, a fost depistat de polițiștii de frontieră moldoveni pe Aeroportul internaţional Chişinău. Acesta încerca să intre în țară, iar oamenii legii au descoperit că individul avea un scop precis. Cetățeanul venit din Rusia, urma să destabilizeze prin diverse metode, cu ajutorul altor persoane, acțiunile publice de la Chișinău. Viorel Cernăuțeanu, șefului IGP: „Au ajuns informații despre organizarea de către serviciile specializate din Rusia a unor acțiuni de destabilizare pe teritoriul țării noastre, în timpul protestelor care urmează să aibă loc. Urmau să fie organizate în 10 grupuri, de la 5 până la 10 persoane, care trebuiau pe anumite adrese în municipiul Chișinău să fie cazate. Iar această persoană venită din Rusia pe 9 martie avea obiectivul de a merge la fiecare adresă de a face instructajul”. Intrarea bărbatului în Republica Moldova a fost respinsă de polițiștii de frontieră. Nu a fost însă singurul incident de acest fel. În ultimele zile peste 180 de străini au primit refuz de intrare în Republica Moldova. Președintele Maia Sandu a făcut apel la calm și a spus că are încredere în instituțiile statului. Între timp, mai mulți simpatizanți ai partidului pro-rus Șor s-au adunat să protesteze în centrul capitalei Republicii Moldova. Lucrurile au degenerat rapid și s-au produs altercații între protestatari și forțele de ordine. Mai mulți polițiști au format un cordon viu și au blocat inclusiv cu autobuze bulevardul pe care se află Parlamentul. Protestele de la Chişinău au început cu alerte cu bombă. În jurul orei la care au început să se strângă protestatarii, deja autorităţile primiseră patru apeluri telefonice care anunţau amplasarea unor bombe, o tehnică din războiul hibrid cu care Republica Moldova a devenit deja familiarizată. Comunicate noi Stiri
Cazurile de Covid explodează în China şi sunt „imposibil” de numărat 14 decembrie 202214 decembrie 2022 Amploarea exactă a epidemiei de Covid-19 în China este acum „imposibil” de determinat, a recunoscut miercuri Ministerul Sănătăţii, deoarece testarea nu mai este obligatorie de la relaxarea bruscă a restricţiilor sanitare, relatează AFP. Beijingul şi cei 22 de milioane de locuitori ai săi sunt deosebit de afectaţi de acest val… Citește mai mult
Primii demiși pentru atrocitățile din căminele morții: Premierul Ciolacu a demis 6 responsabili în scandalul ce a îngrozit România 10 iulie 202310 iulie 2023 Primii demiși pentru atrocitățile din căminele grozei au fost anunțați de premierul Marcel Ciolacu, Măsurile luate de premier vin la aproape o săpămână de la descoperirile cumplite în urma descinderilor la cele trei cămine de bătrâni din județul Ilfov. . Premierul l-a destituit din funcție pe președintele Autorității Naționale pentru… Citește mai mult
Franța trimite „produse medicale”, printre care iod, în Ucraina – Populația se pregătește de ce e mai rău 6 martie 2022 „Da, am trimis diferite produse medicale”, a declarat Jean-Yves Le Drian pentru France 2, ca răspuns la o întrebare despre posibila expediere de iod în Ucraina. „Am trimis o mulţime de echipamente medicale, face parte din acestea”, a confirmat ulterior el pe canalul France 5. Anterior, ambasadorul francez în Ucraina,… Citește mai mult