Cum arată simularea examenelor naţionale în anul şcolar 2022 – 2023. Calendarul complet Webpress, 16 martie 2023 Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore pentru elevii de clasa a VIII-a, respectiv trei ore pentru elevii din clasele terminale de liceu, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor.Simularea la Evaluarea Naţională se va susţine la Limba şi literatura română, Limba şi literatura maternă – pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă şi Matematică.Probele la care se va susţine simularea examenului de Bacalaureat sunt: Limba şi literatura română, Limba şi literatura maternă – pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, Matematică, Istorie, Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Geografie, Logică, argumentare şi comunicare, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie.Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor şi competenţelor asociate acestora, conform programelor.Potrivit Ministerului Educaţiei, simularea are ca obiective familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen real şi optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale/liceale.”Rezultatele obţinute de elevi la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care acestea s-au desfăşurat prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare în perspectiva examenelor din vară. Rezultatele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog. Totuşi, în situaţiile excepţionale în care se doreşte consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesaţi”, se aminteşte în ghid. Simularea Evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a are următorul calendar: * 20 martie: Limba şi literatura română – probă scrisă;* 21 martie: Matematică – probă scrisă;* 22 martie: Limba şi literatura maternă – probă scrisă;* 29 martie: comunicarea rezultatelor.Programul simulării examenului de Bacalaureat este următorul:* 27 martie: Proba E) a) – probă scrisă – Limba şi literatura română;* 28 martie: Proba E) c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului;* 29 martie: Proba E) d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării;* 30 martie: Proba E) b) – probă scrisă – Limba şi literatura maternă;* 6 aprilie: comunicarea rezultatelor. Comunicate noi Stiri
Demisia lui Klaus Iohannis, reacții în presa internațională 10 februarie 2025 „Președintele centrist în exercițiu al României, Klaus Iohannis, și-a dat demisia luni, deoarece partidele parlamentare de extremă dreapta de opoziție plănuiau să-l fie demis. Uniunea Europeană și statul membru NATO, care se învecinează cu Ucraina, au fost cufundate în haos instituțional anul trecut, când criticul NATO de extremă dreaptă puțin… Citește mai mult
Criza Politică din România: O Analiză Detaliată a Pierderilor și Câștigurilor după 60 de Zile de Incertitudine 27 iunie 2026 România traversează o criză politică prelungită, iar analiza pierderilor și câștigurilor scot la iveală implicații profunde pentru viitorul țării. Citește mai mult
Miron Mitrea comentează tupeul austriecilor care nu și-au restras companiile din Rusia, în ciuda interdicțiilor: „O să-i coste!” 19 februarie 2023 „Firmele austriece sunt cele care s-au retras cel mai puțin. Doar 6% din cifra de afaceri care era în Rusia au plecat de acolo, față de ceilalți care au plecat cam 60%. Să ne aducem aminte că Austria era într-un conflict serios cu SUA pe proiectul Nord Stream 2. Sigur… Citește mai mult