Cooperare CCIR-AMRO pentru consolidarea legăturilor comerciale România-SUA Webpress, 16 martie 2023 Evenimentul, organizat în marja celei de-a zecea misiunii AMRO în România, a reunit peste 70 de companii, din România și Statele Unite ale Americii (SUA), care activează în diferite domenii economice, precum: aeronautică, apărare, spațiu cibernetic, industria farmaceutică, telecomunicații, IT&C, financiar-bancar și asigurări. „CCIR și, evident, întreg sistemul cameral au devenit, de-a lungul anilor, un partener de tradiție al Ambasadei SUA în România și, totodată al AMRO, pentru organizarea evenimentelor de promovare economică și comercială. USA este partenerul strategic al României, iar acest lucru se reflectă în rezultatele economice înregistrate la sfârșitul fiecărui an. La nivelul lunii octombrie 2022 se depășise deja valoarea schimburilor comerciale înregistrată anul anterior, pentru aceeași perioadă, aceasta ajungând la 2,96 miliarde de euro, față de 2,48 miliarde de euro. În plus, pentru că trebuie diferențiate schimburile comerciale de bunuri de cele de servicii, valoarea acestora din urmă s-a ridicat la 2,6 miliarde de euro. Totodată, la 1 ianuarie 2023, în România activau 8495 de companii americane, cu o valoare a capitalului social de aproape 900 milioane de euro”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban. „Apreciem în mod deosebit colaborarea dintre AMRO și CCIR mai ales pentru că este o colaborare care a demonstrat, în timp, profesionalismul organizației dumneavoastră în ceea ce privește ajutorul și promovarea mediului de afaceri din România pentru internaționalizarea business-ului românesc prin accesarea de noi piețe comerciale. În 2016, de exemplu, în programul Select USA, program ce oferă, anual, sprijin în educație și dezvoltare antreprenorială pentru mai mult de 10.000 de IMM-uri și antreprenori, erau înscrise numai patru companii românești. După o discuție scurtă cu președintele CCIR, dl. Mihai Daraban, delegația formată din companiile românești care a participat la acest program, în 2018, nu numai că a fost cea mai mare din România, dar a fost și cea mai mare din Europa și pe locul cinci din lume. Este un exemplu concret care arată atât capacitatea organizațională a CCIR, cât și gradul de încredere al oamenilor de afaceri din România atât în instituția dumneavoastră cât și în puterile proprii”, a declarat CEO-ul AMRO, dl. Eric Stewart. Comunicate noi Stiri
Stiri Alertele RO-Alert în Tulcea și Galați: Risc de cădere a obiectelor aeriene și impactul asupra comunității 21 august 2026 Alertele RO-Alert din Tulcea și Galați evidențiază riscurile căderii obiectelor aeriene și reacția comunității la aceste amenințări. Citește mai mult
O nouă metodă de înșelătorie face victime în rândul românilor. Cum a pierdut o femeie 19.000 de lei după ce a pierdut controlul telefonului 3 noiembrie 2023 O nouă înșelătorie face victime în România. Una dintre victime este o femeie de 62 de ani, din județul Iași, care a accesat un site ce promitea câștiguri rapide. În loc să se îmbogățească așa cum ar fi sperat, a pierdut 19.000 de lei în doar câteva minute. Când și-a… Citește mai mult
Stiri Impactul înghețului din mai asupra agriculturii românești: Pagubele aduse livezilor și plantațiilor de arbori 7 mai 2026 Înghețul din mai 2026 a devastat livezile de pomi fructiferi și plantațiile de arbori din România, ridicând semne de întrebare asupra viitorului agriculturii. Citește mai mult