Falimentul Euroins este și oficial. Retragerea licenței a fost publicată în Monitorul Oficial. De unde își pot recupera banii cei păgubiți Webpress, 21 martie 2023 Decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) numărul 262/2023, privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii Euroins România, a fost publicată în Monitorul Oficial numărul 233/2023, astfel că din acest moment pot fi depuse cererile de despăgubire la Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA). ASF a decis să ridice licenţa societăţii Euroins, cel mai mare asigurător RCA de pe piaţă, să ceară în instanţă falimentul companiei şi să numească FGA ca administrator temporar, în vederea conservării activului. La 60 de zile după publicarea deciziei în Monitorul Oficial vor putea începe şi plăţile, la 90 de zile după deschiderea procedurii de faliment expiră automat toate poliţele Euroins, iar la 90 de zile după declararea definitivă a falimentului expiră perioada în care pot fi depuse cereri de despăgubire. Odată publicată decizia în Monitorul Oficial, ASF va putea formula către instanţa competentă cerere de faliment, aşa cum prevede decizia Consiliului numărul 262/2023. FGA va înregistra cererile de plată şi le va analiza în ordinea primirii şi înregistrării. Valentin Ionescu, director la ASF, a declarat luni în emisiunea Proiect de Ţară: România, de la Prima News, că Autoritatea a efectuat 17 controale la Euroins, soldate cu 26 de amenzi şi a amendat compania cu amenzi istorice de aproape 6 milioane de lei la vremea respectivă. ASF este cu spatele la perete pentru că ne-am făcut treaba, pentru că am descoperit şi am luat măsuri, a mai spus directorul, el precizând că în ultimii doi ani ASF a câştigat toate procese cu Euroins prin care contestau amenzile primite. ”Noi am făcut toţi paşii legali, trebuia să lăsăm compania să temine planul de redresare la jumătatea lunii iunie 2022, să aşteptăm rezultatele financiare să le trimită la ASF. Le-am primit în luna august, cu o întârziere de 4 luni şi tot în august le-am primit şi pe cele din 2021, o situaţie unică în istoria ASF. Pentru noi a fost dificil să evaluăm solvabilitatea companiei pentru că aşteptam datele la sfârşit de aprilie, ele nu au venit”, a spus Ionescu. Directorul din ASF a precizat că Autoritatea a efectuat 17 controale la Euroins, soldate cu 26 de amenzi. ”Nu toate au fost grave sau foarte grave, două dintre ele au fost la sfârşitul anului 2020, când conducerea executivă fost demisă, directorul general şi cel adjunct, de către Autoritate, pentru că trimiteau bani la companii din grupul Bulgaria, pe o perioadă de timp, acei bani nu mai reveneau, făceau anexe la acele contracte şi aşa se finanţau alte companii din Bulgaria”, a precizat Valentin Ionescu. Valentin Ionescu a mai spus că ASF a câştigat în ultimii doi ani toate procesele cu Euroins. ”Prevenţia a fost făcută, dar dacă oamenii nu înţeleg, dacă cei care fac aceste lucruri, să se corecteze, ce putem face noi, la Autoritate? Să nu aplicăm legea?”, a afirmat el. Contractele de asigurare încheiate cu Societatea Euroins Romania Asigurare Reasigurare SA rămân valabile până la expirare, dacă nu intervine una dintre următoarele situaţii: – titularul poliţei denunţă contractul de asigurare – se împlineşte termenul legal de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, moment în care poliţele de asigurare încetează de drept. – lichidatorul judiciar numit de instanţă odată cu deschiderea în instanţă a procedurii falimentului denunţă poliţele de asigurare, cu informarea prealabilă a asiguratului”, anunţă FGA. În privinţa încheierii unui alt contract de asigurare, la un alt asigurător, acest proces ar trebui derulat în paralel cu acţiunea de denunţare a poliţei de asigurare încheiate la asigurătorul aflat în insolvenţă/faliment. Comunicate noi Stiri
Medalia de Onoare și un kalpak, oferite lui Tamer Atalay, la Congresul Mondial al Turcilor Karapapak 22 februarie 2025 Atalay participă, de asemenea, la Înaltul Consiliu Consultativ al Consiliului Mondial al Turcilor Karapapak și contribuie la studii importante legate de lumea turcă. La congres au fost date mesaje importante pentru a consolida unitatea culturală și pentru a aduce turcii Karapapak într-o poziție mai eficientă la nivel mondial. Dineul congres… Citește mai mult
Nicuşor Dan, despre avaria de la CET Vest: „E a opta din acest sezon” 18 februarie 2025 Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, marţi, în legătură cu avaria de la CET Vest aparţinând ELCEN că este a opta din acest sezon rece, iar acest lucru înseamnă că alimentarea cu agent termic este imprevizibilă şi cei care au de suferit sunt bucureştenii. Potrivit edilului, investiţiile în… Citește mai mult
Directoarea Bibliotecii Județene din Târgu Jiu, găsită spânzurată la locul de muncă – Ce a scris în biletul prin care își explică gestul 28 februarie 2023 Unul dintre agenții de pază, care a intrat în tură, a fost cel care a făcut descoperirea și a sunat la poliție. La fața locului a fost găsit un bilet, însă polițiștii nu au dezvăluit conținutul acestuia. Olimpia Bratu avea 52 de ani și se afla la conducerea instituției de… Citește mai mult