Ferrari și Porsche, avantajate de compromisul dintre Comisia Europeană și Germania pe tema e-combustibililor Webpress, 27 martie 2023 Acceptarea utilizării e-combustibililor după 2035 permite mărcilor auto cu vehicule sport să păstreze în gamă mașini cu motoare termice. Ferrari și Porsche sunt doar două dintre brandurile avantajate. Directorul general de la constructorul auto italian Ferrari a salutat planurile de a excepta autoturismele care utilizează e-combustibili de la planificata interzicere a comercializării în UE a autoturismelor care utilizează motoare pe combustie din 2035. Această decizie va da producătorului italian de automobile sportive „o mai mare libertate în ceea ce priveşte schema de producţie”, a spus CEO-ul de la Ferrari, Benedetto Vigna. Ferrari, un producător renumit pentru automobilele sale cu puternice motoare pe benzină, a început deja să producă automobile de tip plug-in hybrid şi a promis că va lansa primul său automobil complet electric în anul 2025. Vigna a spus că noul model electric va fi „o maşină unică”, dar nu a oferit alte detalii precizând că păstrarea secretului face parte din reţeta firmei. Benedetto Vigna a mai spus că se aşteaptă ca preţul e-combustibililor să scadă în următorii ani, pe măsură ce vor fi dezvoltaţe mai multe facilități de producție, adăugând că Ferrari are de gând să îşi menţină planurile de electrificare. Separat, grupul auto german Volkswagen AG a apreciat că soluţia de compromis la nivel european privind e-combustibilii va ajuta cel mai mare producător european de automobile să dezvolte modele sportive precum Porsche 911. „În opinia noastră e-combustibilii sunt un adaos util la actuala flotă de motoare pe combustie. Combustibilii ecologici din energii regenerabile contribuie la o mobilitate sustenabilă, acordul dând producătorilor şi mai ales consumatorilor o perspectivă clară pentru planificare”, a informat Volkswagen. Eforturile Volkswagen în domeniul combustibililor sintetici au în vedere în primul rând divizia de automobile sportive Porsche AG, care nu intenţionează să producă o versiune plug-in a modelului 911. Directorul general al mărcilor Volkswagen şi Porsche, Oliver Blume, a fost criticat anul trecut după ce, la un eveniment intern, s-a lăudat că a făcut lobby cu succes pentru includerea combustibililor ecologici în acordul de coaliţie al noului guvern de la Berlin. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Ultimul episod al Revoluţiei, arestarea lui Iulian Vlad. Brucan către Iliescu: ”Cum vrei să lucrezi cu fostul şef al Securităţii, nu-ţi dai seama că e o idee monstruoasă?” 30 decembrie 2021 Pe 24 februarie 1994, Iulian Vlad, general pensionar, fostul şef al Securităţii, a fost chemat la comisia de la Senat, care investiga revoluţia din decembrie 1989. A afirmat, de la bun început: ”admir comisia, dar daţi-mi voie să-mi exprim scepticismul. Nu veţi reuşi decît foarte puţin şi vag să aflaţi… Citește mai mult
Incident grav în Olt. Un tânăr de 26 de ani a fost reţinut, după ce i-a înjunghiat pe tatăl său şi pe un prieten al acestuia 10 martie 2025 Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au anunţat, luni, că procurorii fac cercetări după ce două persoane au fost agresate în stradă. ”Lucrătorii de poliţie din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au efectuat cercetarea la faţa… Citește mai mult
Rusia ar fi efectuat un exercițiu cu tiruri reale în Marea Neagră – O „navă inamică” a fost distrusă cu rachete 21 iulie 2023 Trageri reale cu rachete asupra unei nave-ţintă Ministerul Apărării de la Moscova a informat că echipajele navelor Flotei Mării Negre au participat la un exerciţiu cu tiruri reale într-un poligon de antrenament din partea de nord-vest a Mării Negre. Scopul exerciţiului a fost distrugerea unei nave inamice cu rachete de… Citește mai mult