Soțul mezzosopranei Maria Maxim NU va fi judecat pentru omor! Decizie controversată a instanței de judecată, la 3 ani de la decesul artistei Webpress, 28 martie 2023 Dacă omorul a cărui victimă este un membru al familiei agresorului se pedepsește cu până la 25 de ani de închisoare, lăsarea fără ajutor poate atrage o condamnare de cel mult un an de detenție sau chiar o simplă amendă penală, relatează Ziarul de Iași. Reamintim că mezzosoprana Maria Maxim Nicoară, solistă a Operei Naționale ieșene, a suferit multiple leziuni cerebrale, toracice şi vertebrale după ce a căzut pe scările vilei sale, incidentul petrecându-se în luna mai a anului 2020. Evenimentul a fost anunțat la 112 abia la 8 ore după producerea sa. Solista a fost internată în comă la spitalul de Neurochirurgie, iar apoi la cel de Recuperare. După mai multe luni de internare, aceasta a fost externată, la cererea familiei. Ulterior a survenit decesul, mai exact în decembrie 2020, fără ca aceasta să-și fi recăpătat cunoștința. Pianistul Codrin Nicoară, a afirmat că soția sa ar fi suferit un accident casnic, căzând pe scări după ce băuse. Ipoteza a fost contestată de sora și rudele apropiate ale solistei, care susțin că soțul ar fi fost cel care o împinsese pe scări. Dosarul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunal a urmat un parcurs sinuos. Inițial, anchetatorii au luat în calcul varianta omorului. Probele strânse nu au fost însă suficiente pentru a susține această încadrare, în rechizitoriul trimis în instanță în aprilie 2021 Nicoară fiind acuzat doar de faptul că nu-și ajutase soția pe parcursul nopții, așteptând până dimineață pentru a apela la ajutorul medicilor. Sora mezzosopranei, care o îngrijise pe aceasta în ultimele luni de viață, a contestat această încadrare, susținând în continuare varianta omorului. În septembrie anul trecut, magistrații Judecătoriei au fost de acord, dispunând restituirea dosarului la procurori, pentru aprofundarea cercetărilor prin luarea din nou în calcul a posibilității omorului. Decizia Judecătoriei a fost contestată atât de procurori, cât și de Codrin Nicoară, acuzatorii și acuzatul ajungând astfel de aceeași parte a baricadei. Cazul a ajuns pe masa judecătorilor Tribunalului, care și-au declinat competența în octombrie anul trecut în favoarea Curții de Apel. După mai multe amânări, această instanță s-a pronunțat vineri. Încheierea emisă de Judecătorie a fost desființată, dispunându-se continuarea judecății, dar sub acuzația inițială, de lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate. Decizia Curții de Apel este definitivă, nemaiexistând căi de atac, mai arată sursa citată. Comunicate noi Stiri
Stiri Căldura extremă și vapori de apă: un semnal de alarmă pentru climatul global 17 septembrie 2026 În august 2026, cantitatea de vapori de apă din atmosferă a atins un record istoric, amplificând riscurile de căldură extremă și precipitații severe. Analizăm implicațiile acestei descoperiri. Citește mai mult
Sfârșit tragic pentru o femeie din Timiș. Un zid s-a prăbușit peste ea și a ucis-o pe loc 20 februarie 202623 februarie 2026 O femeie în vârstă de 79 de ani și-a pierdut viața vineri seară, 20 februarie, în localitatea Alioș, după ce un zid din cărămidă s-a prăbușit peste ea. În ciuda intervenției rapide a salvatorilor, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața, declarând decesul la fața locului…. Citește mai mult
Stiri Controlul Internetului în Rusia: Lupta Între Serviciile Secrete și Oficialii Civili ai Kremlinului 15 iunie 2026 În Rusia, controlul internetului devine o bătălie între FSB și oficialii civili ai Kremlinului, afectând profund viața cetățenilor și stabilitatea regimului. Citește mai mult