MAE transmite că autorităţile canadiene nu au confirmat cetăţenia victimelor decedate la graniţa dintre SUA şi Canada Webpress, 1 aprilie 2023 ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Consulatului General al României la Montreal, s-a autosesizat în urma informaţiilor apărute în mass-media referitoare la o familie de cetăţeni români găsiţi decedaţi în comunitatea autohtonă Akwesasne (la frontiera dintre provinciile canadiene Quebec şi Ontario şi statul american New York) şi a întreprins demersuri, pe lângă autorităţile canadiene, pentru a obţine informaţii cu privire la cetăţenia, identitatea şi circumstanţele producerii decesului”, a transmis, sâmbătă MAE, într-un comunicat de presă. Sursa citată a precizat că, potrivit informaţiilor preliminare obţinute de către reprezentanţii oficiului consular, autorităţile canadiene au informat că 8 persoane, printre care şi 2 minori, au fost găsite decedate prin înecare. ”Iniţial au fost găsite 6 persoane (5 adulţi şi 1 minor), iar ulterior, în cadrul procedurilor de căutare şi salvare, au mai fost găsite 2 persoane (1 adult şi 1 minor). Până la acest moment, autorităţile canadiene nu au confirmat cetăţenia victimelor, făcând referire doar la orginea română a unora dintre acestea şi la faptul că cei 2 minori aveau cetăţenia canadiană, fiind găsite şi paşapoartele canadiene ale acestora. A fost demarată o anchetă cu privire la acest caz”, a mai transmis MAE. Ministerul afirmă că, totodată, Consulatul General al României la Montreal a contactat şi Ministerul de Externe al provinciei Quebec, pentru a obţine informaţii suplimentare referitoare la acest caz. ”Oficiul consular a primit confirmarea că solicitarea a fost transmisă autorităţilor canadiene competente pentru formularea unui răspuns. De asemenea, având în vedere că acest caz este gestionat în comun de autorităţile canadiene şi cele americane, demersuri similare celor ale Consulatului General al României la Montreal au fost realizate pe lângă autorităţile americane şi de către Ambasada României la Washington, prin intermediul Biroului Ataşatului pentru Afaceri Interne, dar şi de către reprezentanţii Consulatului General al României la New York”, a mai transmis ministerul. MAE informează că niciuna dintre misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din Canada şi SUA nu au primit solicitări de informaţii sau de asistenţă consulară legate de acest caz. Ambasada României la Washington, Consulatul General al României la New York şi Consulatul General al României la Montreal continuă dialogul cu autorităţile competente ale celor două ţări, fiind pregătite să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor. Opt persoane, între care o familie de români cu doi copii, au murit după ce au încercat joi să traverseze fluviul Saint-Laurent din Canada în Statele Unite în apropiere de Akwesasne – o comunitate ce se află la graniţa dintre Quebec, Ontario şi statul New York, au anunţat autorităţile, citate de presa locală. Comunicate noi Stiri
Stiri Donald Trump lansează propria televiziune: o nouă eră a comunicării politice? 22 septembrie 2026 Donald Trump lansează Trump TV, o televiziune online care provoacă reacții în mass-media și ridică întrebări despre libertatea de exprimare și controlul informației. Citește mai mult
Război în Gaza. Armata Israelului a lovit un adăpost al ONU 25 ianuarie 2024 Potrivit lui Thomas White, directorul pentru Gaza al Agenției Națiunilor Unite pentru refugiații palestinieni (UNRWA), „două tancuri au lovit o clădire care adăpostea 800 de persoane” în Khan Younès. El a raportat un prim bilanț de „nouă morți și 75 de răniți” pe X (fostul Twitter). Philippe Lazzarini, șeful Unrwa,… Citește mai mult
Stiri Escaladarea conflictului: Netanyahu anunță operațiune de amploare în Cisiordania după atacul de la Hebron 23 octombrie 2026 Benjamin Netanyahu anunță o operațiune militară extinsă în Cisiordania ca răspuns la atacul de la Hebron, ceea ce intensifică tensiunile în regiune. Citește mai mult