Miss România, mutilată de un fals stomatolog – Bărbatul a fost reținut – Zeci de pacienți acuză malpraxis Webpress, 1 aprilie 2023 Medicul stomatolog în vârstă de 26 de ani a ajuns în atenția poliției după ce, în urmă cu doar câteva luni, fosta miss România a reclamat modul în care a fost tratată de acesta. Tânăra de 26 de ani l-a acuzat de malpraxis. Ea a povestit că a fost la un pas să rămână fără dantură după o banală durere de măsea. Ea susține că respectivul medic i-a scos măseaua fără să-i fi făcut o radiografie, iar de a doua zi a început să se simtă din ce în ce mai rău. După câteva ore a ajuns de urgență la chirurgie cu infecție extinsă. ”Timp de 3 zile mi-a spus că sunt bine, că e normal să fiu umflată și să stau liniștită și să pun gheață că îmi trece… efectiv, plângând de dureri în timp ce mi se umflase fața, gâtul, pieptul(…) Decid să merg la alt medic… Ajung, mă vede și după 10 secunde mă trimite la chirurgie de urgență. Ajung la urgențe să mi se spună că am venit destul de târziu, că trebuie să mă operez și că o să încep zilnic să merg la drenaj printr-un tub pe care mi l-au cusut sub limbă pentru acest abces mandibular.”, a declarat tânăra. Acum, cetățeanul sirian care trata pacienții fără drept de practică a fost ridicat în urma perchezițiilor și dus la audieri. Un alt bărbat, tot cu cetățenie siriană, care îl ajuta pe medicul fals, dar care avea drept de practică, a fost reținut în acest caz. Amândoi sunt cercetați pentru înșelăciune, exercitarea fără drept a unei profesii sau activități și fals în înscrisuri. „De la o simplă durere de măsea s-a ajuns la o operație în toată regula. Nu mai puteam să suport durerea, am apelat la o clinică. L-am cunoscut pe acest domn, am ales extracția măselei. S-a ajuns la infecție, m-a mințit 3 zile că sunt în regulă, nu puteam să mănânc, să vorbesc, infecția s-a extins la gât, trahee, în câteva zile puteam chiar să mor. Am făcut plângere câteva zile, după ce am avut o operație. M-am dus la el să-i arăt și să-i cer câteva explicații. Mi-a spus că nu mă cunoaște, că nu m-a operat el. Așa că am apelat la poliție”, a explicat fosta miss România. Comunicate noi Stiri
Stiri Impactul vizibil al schimbărilor climatice: Mesajul astronautului Sophie Adenot de pe ISS 4 iunie 2026 Astronauta franceză Sophie Adenot atrage atenția asupra impactului secetei și schimbărilor climatice, observate din spațiu, și importanța educației ecologice. Citește mai mult
Institutii publice Revoluția birocratică: Eliminarea certificatului de naștere la reînnoirea cărților de identitate 27 aprilie 202627 aprilie 2026 Vicepremierul Oana Gheorghiu anunță eliminarea certificatului de naștere din dosarul de reînnoire a cărților de identitate, o măsură cerută de societatea civilă. Citește mai mult
Bani de la Ministerul Muncii pentru centre de servicii sociale. Aproape 16.000 de oameni vor beneficia de ajutor 29 ianuarie 2024 Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va subvenționa cu 132,7 milioane de lei un număr de 542 de centre de servicii sociale administrate de asociații, fundații și culte care acordă servicii pentru 15.871 de persoane. Sumele sunt asigurate de la bugetul de stat, prin fondurile alocate MMSS, pentru perioada februarie-decembrie 2024.Față… Citește mai mult