Iohannis, alături de președintele Moldovei și cancelarul Germaniei: „Rămânem ferm aproape de Chișinău” Webpress, 3 aprilie 2023 Cancelarul german, Olaf Scholz, s-a aflat în vizită în România, luni, pentru a sublinia sprijinul Occidentului faţă de un aliat cheie din NATO, care se învecinează cu Ucraina şi, de asemenea, faţă de ţara vecină, Republica Moldova, aflată într-o poziţie vulnerabilă de la invazia rusă în Ucraina, din 2022. „Cu puţine momente în urmă s-a încheiat o reuniune comună, în format trilateral, cu doamna Maia Sandu, Preşedintele Republicii Moldova, şi cu domnul Olaf Scholz, cancelarul Germaniei. Mulţumesc, doamnă preşedinte Sandu şi domnule Cancelar Scholz, pentru această discuţie substanţială, pe care am găzduit-o aici, la Cotroceni. Salut, în mod deosebit, implicarea solidă şi deosebit de încurajatoare a domnului Cancelar federal şi, în general, a Germaniei în sprijinul Moldovei. Avem o viziune similară cu privire la importanţa unui sprijin robust politic, financiar şi tehnic, pentru asigurarea stabilităţii şi pentru consolidarea parcursului său european. Am transmis doamnei preşedinte Sandu un mesaj clar: vom continua să fim ferm şi neabătut alături de Chişinău! Cu atât mai mult c cât Republica Moldova este supusă unor presiuni hibride sistematice, inclusiv unor tentative de subminare a ordinii constituţionale. Cu toate provocările, preşedintele Maia Sandu, Guvernul şi Parlamentul de la Chişinău au acţionat responsabil, eficient şi hotărât. Au făcut eforturi substanţiale pentru a desprinde Republica Moldova de zona inconfortabilă de dependenţă permanentă în care a fost mult timp captivă. Republica Moldova a întreprins demersuri considerabile pentru a face reformă, pentru a combate corupţia şi a întări justiţia, cu scopul de a avansa procesul de integrare europeană”, a afirmat Klaus Iohannis, luni la Palatul Cotroceni, într-o conferinţă de presă comună cu Maia Sandu şi Olaf Scholz. Comunicate noi Stiri Klaus Iohannis
AUR intervine în greva STB – Se cer DEMISII! George Simion: Suntem alături de toți angajații care luptă pentru drepturile lor 21 ianuarie 2022 O delegație a Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) din care au făcut parte vicepreședintele Marius Lulea, deputatul Adrian Axinia și Dragoș Geamăna, coordonator AUR București, s-a întâlnit astăzi, 21 ianuarie 2022, cu liderii greviștilor de la Societatea de Transport București. Reprezentanții greviștilor susțin că din cei peste 11.000 de angajați… Citește mai mult
Ziua Z, în Moscova! Putin sărbătorește că a furat 15% din teritoriul Ucrainei. Discurs fără precedent – VIDEO 30 septembrie 2022 „Este dreptul bazat pe unitatea poporului, care a protejat Rusia. Strămoșii noștri care au luptat în războaie, oameni care nu au fost de acord în 2014, care și-au dat viața pentru drepturile de a-și păstra credințele, limba. Oamenii au ales, o alegere definitivă. Aceasta e voința a milioane de oameni…. Citește mai mult
Consiliul Superior al Magistraturii își alege noua conducere 5 decembrie 2023 În prezent, la conducerea CSM este judecătorul Daniel Grădinaru, iar în funcţia de vicepreşedinte se află procurorul Daniel Horodniceanu. Candidaţii pentru şefia CSM trebuie să prezinte un proiect managerial care să cuprindă viziunea lor referitoare la gestionarea competenţelor Consiliului şi rezolvarea aspectelor legate de resursele umane din sistemul judiciar, dar… Citește mai mult