Guvernul a adoptat Hotărârea privind plafonarea preţului la poliţele RCA. Deadline-ul dat de premierul Ciucă Webpress, 5 aprilie 2023 Premierul Nicolae Ciucă a anunţat încă de la începutul şedinţei de Guvern că va condiţiona această plafonare de elaborarea în 6 luni a modificărilor legislative care să asigure evitarea unor astfel de derapaje pe piaţa asigurărilor. ”Consider că este inacceptabil să continuăm să ne jucăm cu aceste dezechilibre produse de o companie sau alta, motiv pentru care ASF împreună cu celelalte instituţii, cu Consiliul Concurenţei şi cu ceilalţi actori din piaţa asigurărilor trebuie să aibă un dialog transparent, foarte clar vizavi de modificările legislative care trebuie să fie realizate”, a afirmat Ciucă. ”Eu vă asigur că nu voi accepta ca în interiorul celor 6 luni această asumare să nu fie dusă la bun sfârşit”, a adăugat șeful Guvernului. Reprezentantul ASF, Cristian Ruşu a spus în şedinţă că elementele acestei hotărâri de guvern se referă la modul de vânzare efectivă a poliţelor RCA pentru următoarele şase luni, iar aceste tarife calculate şi ofertate către asigurători vor fi cele de la sfârşitul lunii februarie 2023. ”De asemenea, se vor plafona şi comisioanele de distribuţie, la nivelul de 8%, iar toţi asiguratorii vor calcula aceste tarife la nivelul B0, însemnând baza de la care se porneşte orice calcul care ulterior va fi bonusat sau malusat în funcţie de istoricul de daune şi de comportament a acestora în anii ulteriori. Aceste lucru se va aplica şi BAR-urilor, Biroul asigurătorilor din România. Am convenit cu toţii, ne-am luat angajamentul şi toată lumea a agreat această măsură, cu aplicabilitate pe şase luni de zile”, a afirmat reprezentantul ASF. Comunicate noi Stiri Nicolae Ciucă
Stiri Bulgaria sub lupa Uniunii Europene: Implicațiile declanșării procedurii de deficit excesiv 26 iunie 2026 Uniunea Europeană a confirmat declanșarea procedurii de deficit excesiv contra Bulgariei, solicitând măsuri fiscale corective esențiale pentru stabilitatea economică a țării. Citește mai mult
Stiri Atac Drone asupra unei Baze Aeriene din Rusia: Implicații și Context Geopolitic 4 octombrie 2026 Atacul cu drone asupra bazei aeriene Hanskaia din Rusia reflectă escaladarea conflictului dintre Ucraina și Rusia, având implicații strategice profunde. Citește mai mult
Stiri Autostrada Unirii A8: O nouă etapă în proiectarea tronsoanelor Moţca – Iaşi – Ungheni 12 iunie 2026 Demararea proiectării tronsoanelor 1 și 3 ale Autostrăzii Moţca – Iaşi – Ungheni marchează un moment crucial în dezvoltarea infrastructurii din Moldova. Citește mai mult