PNL, întâlnire decisivă la Vila Lac. Rareș Bogdan dă cărțile pe față: angajament ferm în fața partidului – mutarea care îl propulsează în sondaje Webpress, 6 aprilie 2023 Punctul fierbinte al discuțiilor l-a reprezentat șefia organizației PNL București, rămasă în stand-by după demisia lui Ciprian Ciucu din urmă cu mai bine de o lună de zile. Paradoxal, cea mai mare organizație PNL a ajuns, în sondajele interne, o catastrofă care pare să tragă partidul în jos, la nivel de țară. Poziționându-se abia pe rușinosul loc 4, după PSD, AUR și USR, liberalii sunt departe de a reuși o redresare în timp util. Cum alegerile bat la ușă, liberalii au decis să poarte discuții, cu cărțile pe masă, pentru a scăpa partidul de rușinea de la București. Potrivit unor surse Realitatea, prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a fost extrem de vocal în cadrul ședinței. Europarlamentarul și-a arătat intenția de a prelua, asumat, interimatul organizației PNL București, argumentând că nu poate sta pe margine și să fie spectator la dizolvarea liberalilor chiar de la vârf. Rareș Bogdan, cel care a propulsat PNL direct pe locul 1 în sondaje chiar din momentul în care și-a anunțat intrarea în politică, le-a atras atenția colegilor liberali că locul 4 în sondaje nu este demn de un partid cu istoria, tradiția și doctrina PNL. Europarlamentarul le-a atras atenția colegilor liberali că nu trebuie să uite că PSD este un partid de opoziție. Faptul că astăzi PNL și PSD guvernează împreună se datorează doar conjuncturii impasului în care ajunsese România. Criza politică a generat acest compromis, însă liberalii trebuie să aibă în vedere că cele două partide nu s-au înfrățit la nivel de doctrină, ci doar pentru a aduce țara pe linia de plutire, în sprijinul cetățenilor. Ca om politic, spune Rareș Bogdan, este de acord cu formula de compromis cu PSD-ul, dar asta nu înseamnă că rezonează cu politica dusă de social-democrați, cea de „nemuncă și asistați social”. În plus, în cadrul aceleiași ședințe de la Vila Lac, Rareș Bogdan și-a anunțat disponibilitatea de a prelua „cel mai bun și mai greu minister” care revine PNL, cel al Transporturilor. Mai mult, spun sursele citate, europarlamentarul și-a anunțat în fața colegilor și candidatura pentru funcția de prim-vicepremier, dacă nici Emil Boc, nici Ilie Bolojan nu își vor depune candidatura. Bogdan a spus colegilor liberali că nimeni din sală nu este mai școlit și un mai bun comunicator decât el, dovadă încrederea pe care a căpătat-o PNL odată cu intrarea sa în partid. Excepție, spune Bogdan, făcând cei doi, în fața cărora ar fi dispus să facă un pas în lateral. Potrivit protocolului, postul va reveni PNL odată ce PSD urmează să desemneze premierul. Comunicate noi Stiri Rareș Bogdan
Un fost șef al SRI, mărturii despre originile Coronavirusului: E foarte greu să afli informații dintr-un laborator din China 28 februarie 2023 Un fost șef al Serviciului Român de Informații a făcut declarații în exclusivitate la Realitatea Plus cu privire la originile apariției coronovarirusului. Totul după ce ambasadorul american la Beijing a cerut Chinei să fie mai sinceră în privința aceasta. De asemenea, acesta susține că este nevoie să se pună presiune… Citește mai mult
Prognoza meteo 25 ianuarie. Vreme severă – zonele lovite puternic de ninsori viscolite: temperaturi de -25 de grade! 25 ianuarie 2022 În prima parte a zilei, cerul va fi mai mult senin, cu excepţia zonei de sud-est, unde cerul se va menţine noros şi va mai ninge slab. După orele amiezii, se vor semnala ninsori slabe în Maramureş, local în Transilvania şi în jumătatea de nord a Moldovei, dar și în… Citește mai mult
Scandalul taxei „pe soare”. USR amenință cu sesizarea Comisiei Europene 5 decembrie 20225 decembrie 2022 USR transmite că va sesiza Comisia Europeană dacă Guvernul nu rectifică ordonanţa ce conţine „taxa pe soare”. Conform unui comunicat al Uniunii Salvaţi România, Guvernul aplică „eronat” o directivă europeană, iar ministrul Energiei, Virgil Popescu, riscă să se facă „responsabil pentru o nouă procedură de infringement” împotriva României. „Ministrul Virgil… Citește mai mult