Marea Britanie: Vânzările Dacia au crescut cu peste 30% în martie Webpress, 6 aprilie 2023 Vânzările de maşini noi în Marea Britanie au crescut cu 18,2% în martie, la 287.825 unităţi, a opta lună de creştere consecutivă şi cea mai bună pentru vânzările de vehicule electrice pe baterii, a anunţat miercuri Asociaţia Producătorilor şi Comercianţilor de Automobile din Regatul Unit (SMMT), transmite Reuters. În martie, Dacia a vândut 4.078 de vehicule pe piaţa britanică, în creştere cu 30,91% faţă de perioada similară din 2022, când a înmatriculat 3.115 unităţi. În topul celor mai bine vândute modele în martie se află Tesla Model Y, Nissan Juke, Nissan Qashqai, Kia Sportage şi Hyundai Tucson. În martie, vânzările de vehicule electrice pe baterii au ajuns la un nivel lunar record, de 46.626 unităţi, reprezentând un avans anual de 18,6%, arată datele SMMT. „Cea mai bună lună pentru vehiculele cu emisii zero, ceea ce reflectă majorarea posibilităţilor de alegere pentru consumatori şi îmbunătăţirea disponibilităţii vehiculelor electrice, dar, dacă ambiţiile autorităţilor de reglementare şi ale pieţei în privinţa vehiculelor electrice vor fi îndeplinite, şi investiţiile în infrastructură trebuie să ţină pasul”, a apreciat directorul general al SMMT, Mike Hawes. În primele trei luni din acest an, vânzările de maşini noi în Marea Britanie au urcat cu 18,37%, la 496.260 de unităţi. În perioada ianuarie-martie 2023, Dacia a vândut 7.577 de vehicule pe piaţa britanică, în creştere cu 41,71% faţă de perioada similară din 2022, când a înmatriculat 5.347 de unităţi. În topul celor mai bine vândute modele în primele trei luni din acest an se află Vauxhall Corsa, Volkswagen T-Roc, Nissan Qashqai, MG HS şi Ford Puma. Marea Britanie rămâne a doua mare piaţă auto din Europa, în urma Germaniei, dar înaintea Franţei, Italiei şi Spaniei. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Cum trebuie să arate un absolvent de liceu, în opinia lui Daniel David: Un bun specialist, poţi să intri direct pe piaţa muncii, să fie un bun cetăţean – protector al democraţiei 7 martie 2025 Daniel David a fost întrebat, vineri seară, la un post TV, cum ar trebuie să fie un avsolvent de liceu şi a afirmat: ”Un absolvent trebuie să fie un bun specialist, pentru că, după liceu, spre exemplu, poţi să intri direct pe piaţa muncii (…) Trebuie să fie un bun… Citește mai mult
Socrul mare, nașul și bucătarul lui Simion, condamnați penal – Cad schelete din dulapul liderului AUR 16 septembrie 2022 Milionarul Ștefan Voloșeniuc, unul dintre nașii liderului AUR a avut cazier penal până în 2020, atunci când și-a șters infracțiunile de conducere fără permis și fugă de la locul accidentului printr-o cerere de reabilitare judecătorească. Faptele au avut loc în 2001 și 2006, iar în solicitare, Voloșeniuc a menționat că… Citește mai mult
Premierul Pakistanului, întâlnire cu Vladimir Putin la Moscova! Motivul întâlnirii: gazoductul Nord-Sud în valoare de miliarde de euro 23 februarie 2022 Proiectul, anunţat iniţial în 2015, care include construirea unui gazoduct de 1.100 km, cunoscut şi sub denumirea de gazoductul Nord-Sud, urma să fie finanţat atât de Rusia, cât şi de Pakistan. O companie rusă ar urma să se ocupe de construcţia gazoductului. Întâlnirea dintre cei doi oficiali vine la doar… Citește mai mult