Jean-Claude Juncker: „Sunt scandalizat că România încă nu a aderat la Schengen. E parte a UE. România este în Liga întâi” Webpress, 6 aprilie 2023 „Am fost foarte mândru că în 2005 am putut semna tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană. Tot aşa, am fost foarte mândru în „97, când la Consiliul European s-a decis ca România să facă parte din Europa Centrală. În acea zi, istoria şi geografia s-au întâlnit. Uniunea Europeană a devenit mai completă în ziua în care România a aderat la Uniunea Europeană, mai completă dar nu întotdeauna exemplară. Există aşteptări care nu au fost atinse de către cei care conduc Uniunea Europeană. Eu rămân scandalizat până azi de faptul că România încă nu a aderat la spaţiul Schengen. Eu am pledat pentru aderarea României la spaţiul Schengen încă din 2014, când am devenit preşedintele Comisiei și nu am încetat să pledez cauza românească. România este parte a Uniunii, este stat membru. Este un scandal. A fost cu o oarecare brutalitate şi fără argumente”, a spus Jean-Claude Juncker, la ceremonia în care i-a fost acordat titlul Doctor Honoris Causa de către Academia de Studii Economice. „Sunteţi într-o vecinătate cu adevărat dificilă. Marele dumneavoastră vecin Ucraina tocmai a fost atacată, împotriva tuturor regulilor dreptului internaţional, de Federaţia Rusă şi sunteţi vecinii imediaţi ai ţărilor balcanice de vest, care au vocaţia de a deveni membre ale Uniunii Europene. Când va veni acea zi, Europa va deveni mai completă. De fapt, România este o punte între Europa, cum a fost, şi Europa aşa cum va fi. Deci trebuie să veghem, să vedem Europa evoluând către o mare deschidere şi solidaritate. Solidaritatea este o dimensiune esenţială a construcţiei europene”, a adăugat Juncker. Fostul președinte al Comisiei Europene a afirmat că „Europa trebuie să rămână o operă de pace în interiorul ei şi în exterior. Pentru a funcţiona mai bine va trebui ca instanţele comunitare să respecte toate naţiunile. (…) Europa trebuie să fie solidară”.România este „o ţară mare şi importantă. (…) România este un bun exemplu de urmat de către ceilalţi pentru că este o ţară care a ştiut să-şi tragă din apartenenţa europeană toate beneficiile. Nu-mi place să se claseze ţările membre în categorii diferite. (…) România este în liga întâi. Va trebui ca ceilalţi să înţeleagă şi instituţiile europene să respecte România exact aşa cum respectă celelalte state membre. (…) Iubesc România. Nu se ştie niciodată de ce iubim pe cineva. Este ceva iraţional, dar în cazul României este o dragoste care se bazează pe ceva vizibil – succesul acestei ţări. Blaise Pascal, filozof francez şi matematician, a spus: „Îmi plac lucrurile care merg bine împreună”. Europa şi România sunt două lucruri care se potrivesc şi merg bine împreună”, a mai spus Jean-Claude Juncker, în încheierea discursului său după primirea titlului de Doctor Honoris Causa al ASE. Ceremonia de acordare a titlului Doctor Honoris Causa fostului preşedinte al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker s-a desfăşurat joi în Aula Magna a Palatului ASE, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis. Evenimentul a avut loc în contextul manifestărilor organizate de Academia de Studii Economice cu prilejul împlinirii pe 6 aprilie a 110 ani de la înfiinţarea instituţiei de învăţământ superior. Foto: INQUAM/Octav Ganea Anterior ceremoniei, Jean-Claude Juncker a fost primit la Palatul Cotroceni de președintele Klaus Iohannis. Comunicate noi Stiri
Stiri Senatul României în Sesiune Extraordinară: O Privire Asupra Agendei și Implicațiilor Legii Hidrogenului 21 august 2026 Senatul României a fost convocat în sesiune extraordinară pentru a dezbate Legea hidrogenului, un proiect esențial pentru tranziția energetică și pentru accesarea fondurilor din PNRR. Citește mai mult
Ioan-Mircea Pașcu: Problema Dunării, cu Bîstroe, în discuție pentru securitatea în Marea Neagră. SUA, interes pentru o nouă bază militară în România 3 martie 2023 Ioan-Mircea Pașcu: Mai devreme sau mai târziu, problema Dunării va intra în discuție „Lucrurile sunt destul de neclare. Am văzut notificarea Ucrainei că s-ar fi oprit lucrările, notificarea că vom putea măsura și noi după data de 15 martie, am văzut că ar exista un acord între România și Ucraina,… Citește mai mult
Stiri Criza kerosenului în Uniunea Europeană: Avertismentele comisarului european pentru transporturi și implicațiile geopolitice ale blocadei Strâmtorii Ormuz 27 aprilie 2026 Avertismentele comisarului european pentru transporturi subliniază riscurile unei crize de kerosen în UE, cu implicații profunde asupra transportului aerian și economiei. Citește mai mult