Rafila l-a demis pe managerul Institutului Oncologic București la puțin timp după ce acesta a vorbit despre problemele din sistem Webpress, 14 iunie 2023 Domnul Bogdan Tănase, a avut recent amabilitatea,de a intra în direct la Realitatea Plus, în calitate de specialist, unde a crtiticat problemele din sistem, mai ales mult trâmbițatul Plan Național de Prevenire și Combatere a Cancerului. Decizia luată de Alexandru Rafila de a înlocui un specialist recunoscut de la conducerea Institutului Oncologic este cu atât mai controversată cu cât Bogdan Tănase a ocupat funcția prin concurs. Într-o nouă intervenție la Realitatea Plus, Bogdan Tănase a vorbit, cu modestie, despre demiterea sa de la conducerea Institutului Oncologic: „La evaluarea activității manageriale, unii indicatori nu mi-au ieșit bine. Pentru mine a fost o bătaie de cap pe care mi-am asumat-o în speranța că voi reuși să schimb ceva în spital”, a spus Bogdan Tănase. Bogdan Tanase este un medic chirurg specializat în chirurgie toracică și chirurgie generală și se bucură de multă apreciere în rândul specialiștilor și pacienților deopotrivă. Dr. Bogdan Tanase s-a remarcat ca una dintre vocile cele mai deschise și articulate din sistemul medical românesc, în ultimii ani fiind printre puținii medici din țară care au abordat în mod frecvent și public problemele și deficiențele existente în sistem. Comunicate noi Stiri
Stiri Reducerea vârstei de pensionare pentru femeile care au crescut copii: Cine beneficiază? 27 iulie 2026 Reducerea vârstei de pensionare pentru femeile care au crescut copii aduce schimbări semnificative în sistemul de pensii din România, promovând recunoașterea contribuției materne. Citește mai mult
Stiri Soluții Inovatoare pentru Gestionarea Deșeurilor Vegetale: Comuna Smeeni și Transformarea Resturilor în Îngrășământ Natural 5 mai 2026 Comuna Smeeni din Buzău transformă resturile vegetale în compost natural, promovând agricultura ecologică și implicarea comunității. Citește mai mult
Stiri Investiții Strategice: România Alocă 4,7 Miliarde de Euro din PNRR pentru Modernizarea Infrastructurii Rutiere și Feroviare 23 iunie 2026 România reține 4,7 miliarde de euro din PNRR pentru infrastructura rutieră și feroviară, un pas crucial pentru dezvoltarea economică și modernizarea transportului. Citește mai mult