Stellantis va prezenta în octombrie Citroen e-C3, prima sa maşină electrică cu preţ accesibil fabricată în Europa Webpress, 17 iunie 2023 Stellantis, al treilea cel mai mare producător de automobile din lume după venituri, va dezvălui în octombrie prima sa maşină electrică la preţ accesibil fabricată în Europa, transmite CNBC. Noul model Citroën e-C3 va avea o autonomie de 320 de kilometri şi o capacitate de ”încărcare rapidă” de 57 de minute, spune Citroën. Compania spune că se aşteaptă să facă prerezervările disponibile până la sfârşitul acestui an, livrările urmând să înceapă din al doilea trimestru al anului 2024. Luna trecută, Stellantis a anunţat că în acest an va adăuga la gama sa nouă vehicule electrice cu baterie, pentru a-şiextinde prezenţa pe această piaţă profitabilă, care este în prezent dominată de producătorii chinezi. Compania îşi propune să aibă pe piaţă un total de 47 de vehicule electrice cu baterii până la sfârşitul anului 2024, se arată în comunicatul de presă din mai. Citroën încearcă să-şi electrifice întreaga gamă până la sfârşitul anului 2024. Vânzările de vehicule electrice cu baterii ale Stellantis au crescut cu 22% în primul trimestru al anului 2023,faţă de aceeaşi perioadă aanului trecut, a raportat compania. Agenţia Internaţională pentru Energie a estimat în aprilie că vânzările de vehicule electrice au depăşit 10 milioane în 2022, China reprezentând aproximativ 60% din piaţă. Europa este a doua cea mai mare piaţă pentru maşini electrice, vânzările crescând cu peste 15% în 2022, potrivit AIE. Se estimează că achiziţiile de vehicule electrice vor creşte la 25,9 milioane în 2028. Este puţin probabil ca China să domine piaţa vehiculelor electrice în viitor, a declarat directorul general al Volvo Cars, Jim Rowan, pentru CNBC pe 8 iunie. ”Vedem o mulţime de mărci noi, complet electrice… care apar în China, iar asta face să fie oarecum turbulent şi puţin haotic pe această piaţă, în timp ce oamenii luptă şi joacă pentru poziţie. Cred că se va dovedi mai dificil pentru ei să aibă succes în Europa şi în America decât va fi pentru ei să aibă succes în China”, a spus Rowan. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Contestarea amenzilor de circulație: condiții și procedură, pas cu pas 8 februarie 20238 februarie 2023 Șoferii care primesc amenzi de circulație și consideră că măsura nu reflectă neapărat realitatea pot face contestație pentru a anula procesul verbal. Contestația unei amenzi de circulație se soluționează pe cale judecătorească. Și la fel ca în alt proces, șoferii au posibilitatea de a aduce martori. Legea privind contestarea amenzile de circulație… Citește mai mult
Ce a spus Vladimir Putin despre Transilvania și Ungaria în controversatul interviu acordat jurnalistului Carlson Tucker 9 februarie 2024 Vladimir Putin a vorbit despre istoria Ucrainei și a menționat faptul că ar fi vorba de un stat creat artificial care a primit o parte din teritoriile altor state, inclusiv teritorii românești. „Bolşevicii au creat Ucraina sovietică, care până atunci nu exista deloc. Ucraina este un stat artificial”. Preşedintele rus… Citește mai mult
Nicolae Ciucă: „România se bucură de încrederea investitorilor străini” 23 septembrie 2022 „Anul acesta Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză aniversează 26 de ani de activitate în România. Importanţa dumneavoastră se regăseşte în activitatea celor 4.150 de companii cu capital majoritar francez a căror cifră de afaceri cumulată însumează 18 miliarde de euro. Capitalul francez a creat peste 125.000 de locuri… Citește mai mult