Doliu în lumea televiziuni. Un cunoscut prezentator s-a stins fulgerător Webpress, 18 iunie 2023 Accidentul în urma căruia Tweto, în vârstă de 68 de ani, şi pasagerul său au murit a avut loc la aproximativ 35 de mile nord-est de Shaktoolik, Alaska. Poliţiştii statului Alaksa au declarat că au fost anunţaţi că avionul Cessna 180 al lui Tweto s-a prăbuşit în jurul orei 11.50. Oamenii ar fi văzut avionul decolând, dar acesta nu a reuşit să urce la altitudine înainte de a se prăbuşi. Pasagerul care a murit în urma prăbuşirii avionului este Shane Reynolds, în vârstă de 45 de ani, din Idaho. Echipajele au recuperat trupurile celor doi bărbaţi, iar autorităţile au anunţat familiile acestora. Oficiali din cadrul Consiliului Naţional pentru Siguranţa Transporturilor investighează accidentul. Flying Wild Alaska a apărut timp de trei sezoane pe Discovery, din ianuarie 2011 până în iulie 2012. A avut ca protagonişti pe Tweto, soţia şi cele trei fiice ale sale, care operau Era Alaska, o companie aeriană regională care deservea comunităţile îndepărtate din stat. Într-o postare pe Instagram, fiica lui Tweto, Ariel Tweto, a scris: „A murit făcând ceea ce iubea cu adevărat”. Înainte de a deveni pilot, Tweto s-a născut în Kansas şi a crescut în Minnesota. S-a mutat în Alaska pentru a juca hochei pentru Universitatea din Alaska Anchorage. Tweto a rămas în Alaska după ce şi-a întâlnit soţia, Ferno, în Unalakleet, Alaska, şi acolo şi-a început cariera în aviaţie, potrivit Anchorage Daily News. Comunicate noi Stiri
Un director din Primăria lui Piedone a fost bătut crunt în piața Rahova. Reacția edilului 9 iulie 2023 Directorul executiv de la Direcția de Ordine și Publică și Circulație pe drumurile Publice Cornel Stan a fost bătut de un individ agresiv. Bărbatul amenința cetățenii cu un cuțit și atunci când directorul a intervenit, acesta a tăbărât cu pumnii și picioarele pe el. Acum directorul este ăn spital, iar… Citește mai mult
Germania va asambla cu 700.000 mai puține mașini decât era planificat 9 mai 2022 IHS Markit a schimbat previziunile pentru producția companiilor auto germane, acestea pierzând 700.000 de mașini dintre cele pe care le-ar fi putut asambla. Germania are cea mai puternică industrie auto europeană. După o prognoză optimistă în luna ianuarie, atunci când estima că marii producători auto germani vor asambla în 2022… Citește mai mult
Șoșoacă pune condiții pentru a-l susține pe Georgescu în turul 2: „Dăm guvernul şi prim-ministrul României” 26 noiembrie 2024 „Avem din nou de ales între două rele şi trebuie ales răul cel mai mic. (…) Pe 1 decembrie, de Ziua Naţională a României, dacă românii ies la vot şi votează Partidul S.O.S. România, avem majoritate în Parlament şi dăm guvernul şi prim-ministru României. Cine-i prim-ministru României? Diana Şoşoacă. (…)… Citește mai mult