Marcel Ciolacu, față în față cu magistrații: nu vor să renunțe la PENSIILE SPECIALE și amenință cu GREVA Webpress, 20 iunie 2023 Magistrați din mai multe instanțe și parchete au anunțat marți proteste față de intenția coaliției PSD-PNL de a modifica modul de acordare a pensiilor speciale. Tribunalul București a decis să amâne pe termen nelimitat toate dosarele, cu excepția celor urgente, iar procurorii de la Parchetul Curții de Apel Prahova suspendă urmăririle penale. DNA anunță că se alătură mișcării de protest a magistraților: ”În data de 20 iunie 2023, prin ordin al procurorului-șef al DNA, Marius I. Voineag, a fost convocată Adunarea generală a procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție în vederea formulării unui punct de vedere cu privire la proiectul de lege privind pensia de serviciu a magistraților, aflat în dezbatere la Camera Deputaților, precum și manifestarea susținerii față de Consiliul Superior al Magistraturii în activitatea de apărare a independenței magistraților.În unanimitate, cei 93 de procurori prezenți în cadrul Adunării generale, și-au exprimat susținerea față de activitatea de apărare a independenței magistraților de către Consiliul Superior al Magistraturii și au hotărât:să inițieze o formă de protest în cazul în care propunerile formulate de Consiliul Superior al Magistraturii și susținute de Procurorul general al României în ceea ce privește proiectul de lege privind pensia de serviciu a magistraților nu vor fi avute în vedere de către puterea legislativă;să stabilească, într-o viitoare adunare generală, asupra formelor graduale de protest care vor fi adoptate. Judecătorii Curţii de Apel București au transmis, de asemenea, că vor protesta prin amânarea judecării cauzelor ”până când puterea legiuitoare va respecta statutul şi munca tot mai împovărătoare de la an la an, atât a judecătorilor, cât şi a personalului auxiliar de specialitate”. Comunicate noi Stiri Marcel Ciolacu
Porsche 718 Cayman S – supercar vibes 2 iulie 2022 Porsche Cayman a revenit la testele AutoReport.ro, de data aceasta fiind determinat să ne arate că este mult mai mult decât un frate mai mic al lui 911.Acesta este un Porsche cu motor în 4 cilindri, dar pe care ne-a plăcut foarte mult să îl testăm. În ciuda downsizing-ului, cei… Citește mai mult
Centralele termice individuale, interzise în Cluj-Napoca. Oamenii riscă să facă frigul 26 octombrie 2022 Primăria Municipiului Cluj-Napoca a interzis dezvoltatorilor imobiliare să mai monteze centrale individuale de apartamente, dacă în bloc sunt mai mult de 6 apartamente. „Au trei alternative, fie pun centrală pe bloc, fie pun centrală pe scară sau se conectează la sistemul centralizat, evident acolo unde există sistem centralizat. Nu este… Citește mai mult
Stiri Ecouri ale unei tragedii: Impactul uciderii lui Mario Berinde asupra comunității din Cenei 23 septembrie 2026 Uciderea lui Mario Berinde a generat proteste intense în Cenei, evidențiind tensiuni sociale și întrebări despre responsabilitatea comunității și justiție. Citește mai mult