O nouă înșelătorie face victime pe bandă rulantă: metoda cu oale. Detaliul care i-a alertat pe polițiști Webpress, 23 iunie 2023 Un bărbat de 33 de ani din comuna Crăciunești, județul Mureș, este bănuit de săvârșirea mai multor infracțiuni de înșelăciune prin metoda cu oale și furt. Un alt bărbat din aceeași comună este cercetat într-un dosar similar. Potrivit IPJ Alba, în sarcina bărbatului de 33 de ani s-a reținut faptul că, la data de 14 aprilie 2023, ar fi înșelat două persoane vârstnice din Baia de Arieș, în legătură cu vânzarea unor seturi de veselă. În contextul negocierilor purtate, bărbatul le-ar fi sustras acestora peste 4.000 de lei, profitând de neatenția victimelor. Pentru probarea activității infracționale a bărbatului, miercuri, 21 iunie 2023, locuința acestuia a fost percheziționată de către polițiștii din Baia de Arieș, care au fost sprijiniți de polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba. Metoda de înșelăciune cu oale pare a fi obișnuită printre locuitori ai comunei Crăciunești, din Mureș. Un alt escroc, de 40 de ani, a mai comis o astfel de infracțiune, tot în zona Munților Apuseni din Alba. În 31 mai 2023, polițiștii de investigații criminale din Abrud l-au identificat ca persoană bănuită de săvârșirea unei fapte de înșelăciune a cărei victimă a fost un vârstnic de 73 de ani, din Abrud. Potrivit polițiștilor, în 19 mai 2023, bărbatul de 40 de ani i-ar fi oferit vârstnicului un set de tacâmuri, unul de cuțite și un set de oale, contra sumei de 600 de lei. Ulterior, când victima a vrut să achite banii, i-ar fi spus că prețul este, de fapt, 3.000 de euro, determinându-l să scoată bani de la bancomat. În final, vârstnicul a plătit 2.400 de lei, iar ulterior și-a dat seama că a fost înșelat și a sesizat poliția. În urma cercetărilor efectuate de către polițiști, întregul prejudiciu a fost recuperat și restituit păgubitului. Comunicate noi Stiri
Summitul de la Londra al liderilor europeni s-a încheiat. Ursula von der Leyen: „Trebuie să reînarmăm Europa urgent”. Ce MESAJ a transmis șeful NATO 2 martie 2025 Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat la finalul ]ntrevederii, potrivit The Guardian, că liderii au avut o „discuţie bună şi sinceră”, vorbind despre ceea ce este necesar pentru a pune Ucraina într-o poziţie de forţă. Ea a afirmat că Ucraina are nevoie de „garanţii de securitate cuprinzătoare”,… Citește mai mult
Stiri Conflictul Arafat-Rafila: O Analiză Detaliată a Tensiunilor din Sistemul de Urgență Românesc 29 iulie 2026 Disputa dintre Raed Arafat și Alexandru Rafila scoate la iveală tensiunile din sistemul de urgență românesc, subliniind importanța colaborării și respectului în acest domeniu vital. Citește mai mult
Stiri Contrabanda cu țigări: O privire detaliată asupra unei încercări de introducere ilegală în România 10 mai 2026 Un cetățean bulgar a fost prins încercând să introducă în România peste 1.000 de pachete de țigări, reflecție asupra contrabandei din regiune. Citește mai mult