Festivalul SAGA. Poliția, în alertă. Razii la festival – ce caută polițiștii Webpress, 23 iunie 2023 Reprezentanții instituțiilor de forță și-au dat mâna cu organizatorii festivalului SAGA pentru bunul mers a celor 4 zile de distracție. 100 de artiști de renume vor urca pe scenă. „Pe toată durata festivalului SAGA, specialiștii Antidrog vor desfășura activități specifice privind efectele și riscurile asociate consumului de droguri și vor oferi, la nevoie, sprijin de specialitate. Premergător acestui eveniment, au fost organizate sesiuni de informare și instruire în domeniul prevenirii consumului de droguri și alcool, adresate organizatorilor festivalului, personalului de securitate și din zona de servicii, precum și voluntarilor acreditați”, a spus Iuliana Teodorescu, purtător de cuvânt Agenția Națională Antidrog. Printre cei mai așteptați cântăreți se numără Wiz Khalifa, DJ Alan Walker și Skrillex. Organizatorii sunt extrem de încântați că au reușit să organizeze pentru a 3-a oară acest festival la București, pentru că, spun ei, energia care vine de la publicul din România este specială. „Este a treia ediție a festivalului SAGA și suntem extrem de fericiți de cum decurge toată organizarea. Am învățat multe din anii trecuți și chiar am spus de când ne-am apucat de acest proiect că trebuie să muncim zi de zi și pas cu pas să-l creștem tot mai mult. Și ne așteptăm la 180.000 de oameni care să vină la festival anul acesta, ceea ce pentru noi înseamnă un nou record”, spune Allen Hardenberg, CEO Saga Festival. Pe de altă parte însă, autoritățile vor să se asigure că anul acesta incidentele vor fi complet diminuate și astfel au adus și câini antrenați speciali pentru a opri agresiunile și pentru a-i depista pe cei care dețin droguri. Comunicate noi Stiri
Şeful Volkswagen, Herbert Diess, va demisiona la 1 septembrie, după un conflict cu sindicatele 23 iulie 2022 Herbert Diess va demisiona la 1 septembrie din funcţia de director general al Volkswagen AG, a anunţat vineri grupul german, o schimbare importantă la conducerea uneia dintre cele mai proeminente companii globale din Germania, transmite Reuters. Succesorul său va fi Oliver Blume, actualul directorul general al Porsche AG. „Mă voi… Citește mai mult
Sportiva care a trăit o mare dezamăgire într-o destinație turistică de vis: ”Nu recomand nimănui” 10 februarie 202310 februarie 2023 Una dintre cele mai renumite plaje din lume, Maya Beach din Thailanda, a fost criticată pe rețelele sociale de o sportivă din Germania, atleta Eleni Frommann. Din punct de vedere sportiv, Eleni Frommann (25 de ani) a încercat în zadar să ajungă în elita atletismului, o accidentare de lungă durată… Citește mai mult
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte 15 decembrie 2024 Horoscop 15 decembrie 2024. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 15 decembrie 2024: Vestea bună este că toate formele de comunicare vor reveni la o… Citește mai mult