APA CALDĂ, oprită în sute de blocuri din Capitală, timp de 3 săptămâni: Se fac reparații la conducte – Cele mai afectate sectoare: 2, 3, 5, 6 Webpress, 26 iunie 202326 iunie 2023 Apa caldă este sistată din această săptămână în aproape toată Capitala. Lucrările pentru lucrări de înlocuire şi de reparaţii ale conductelor din reţeaua primară desfășurate de Termoenergetica vizează peste 300 de blocuri din sectoarele 2, 3, 5 şi 6. „Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti şi echipele de intervenţie lucrează în regim permanent pentru soluţionarea problemelor apărute în teren. Se va lucra simultan în mai multe puncte, astfel încât, pe măsura finalizării unor operaţiuni, punctele termice să fie repuse în funcţiune mai repede decât termenul estimat”, a anunțat Termoenergetica într-un comunicat în care a precizat toate lucrările din sectoarele în care apa caldă este sistată în următoarea perioadă. Compania a anunțat că mai multe lucrări sunt prevăzute să aibă loc până la sfârșitul lunii iunie și în primele două săptămâni din luna iulie și că termenele lucrărilor sunt estimate înainte de deschiderea şantierelor şi decopertarea galeriilor. SECTOARELE 2 și 3 – APA CALDĂ, SISTATĂ PÂNĂ PE 30 IUNIE ȘI 14 IULIE – Conducta Magistralei 1 Sud, în zona bulevardelor Nicolae Grigorescu şi Chişinău din Sectoarele 2 şi 3. Se vor executa toate operaţiunile necesare întregirii conductelor reţelei primare de termoficare, intervenţiile fiind impuse de finalizarea unor lucrări de reabilitare executate în cadrul Obiectivului 1 – Magistrala 1 Sud. Pentru aproximativ 200 de blocuri va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă până pe 30 iunie, ora 23,00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1975, această porţiune de reţea având aproape 50 de ani de funcţionare. – Conducta DN 400mm, în zona intersecţiei străzilor Baba Novac cu Câmpia Libertăţii, din Sectorul 3, unde se vor înlocui aproximativ 150 de metri de ţeavă. Pentru aproximativ 20 de blocuri din această zonă va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă până în data de 14 iulie, ora 23.00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1964, această porţiune de reţea având aproape 60 de ani de funcţionare. APA CALDĂ DIN SECTORUL 5, SISTATĂ PÂNĂ LA SFÂRȘITUL LUNII IUNIE – Conducta DN 200mm, în zona Şoselei Alexandria din Sectorul 5, unde se vor înlocui aproximativ 60 de metri de conductă. Pentru aproximativ 25 de blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă până în data de 30 iunie, ora 23,00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1987, această porţiune de reţea având peste 35 de ani de funcţionare. ZONELE AFECTATE DE OPRIREA APEI CALDE ÎN SECTORUL 6 – Tronsonul de reţea – DN 400mm, ce face legătura cu conducta Magistralei 1 – 3 Vest DN 1000mm, între strada Sibiu şi Bulevardul 1 Mai din Sectorul 6. Pentru aproximativ 80 de blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă până în data de 30 iunie, ora 23,00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1982, această porţiune de reţea având peste 40 de ani de funcţionare. În cadrul acestui şantier vor fi înlocuite vane cu diametre de 200mm şi 400mm iar restul lucrărilor se vor face fără săpătură, pe gurile de vizitare a galeriei. Administratie publica Comunicate noi Institutii publice Monden / Lifestyle Stiri
Camion pentru Austria, plin cu migranți care au încercat să treacă ilegal în Ungaria, prins la graniță 22 decembrie 2022 Poliţiştii de frontieră arădeni au prins, joi, 27 de migranţi din Bangladesh, Eritreea, Sri Lanka şi Pakistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două camioane încărcate cu textile şi bare metalice. La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, în timp ce era verificat un… Citește mai mult
Piata auto din UE a scazut si in februarie 2022 17 martie 2022 In luna februarie 2022, Inmatricularile de autoturisme noi in Uniunea Europeana au scazut cu -6.7% fata de februarie 2021, atingandu-se un nivel de 719.465 unitati, conform datelor ACEA trimise de ACAROM. Pe primele doua luni din 2022 in UE au fost inmatriculate un numar de 1.401.960 unitati, o scadere cu -6.4% fata de perioada similara din 2021 si au fost… Citește mai mult
Alertă la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală: secția ATI a rămas fără medici 26 februarie 2025 Reprezentanţii Spitalului „Sf. Pantelimon” au comunicat că au o capacitate limitată de internare în spital din cauza numărului mic de locuri disponibile în secţia ATI. Aceştia spun că în ultimele zile s-au acumulat mulţi pacienţi critici trimişi cu ambulanţele care au rămas ventilaţi sau cu îngrijire specifică de terapie intensivă… Citește mai mult