Ambasadoarea SUA la București: „Româna este a doua limbă vorbită în sucursalele Microsoft din toată lumea” Webpress, 28 iunie 2023 Ea a amintit că această misiune la Bucureşti a făcut-o să se întoarcă în România, după 15 ani. De altfel, mare parte din discursul său a fost rostit în limba română. „Valorile democratice se află în inima parteneriatului nostru strategic puternic şi durabil. România şi Statele Unite doresc să construiască societăţi democratice, mai inclusive şi mai prospere, în care popoarele noastre şi copiii noştri şi copiii lor să poată înflori şi să aibă succes”, a declarat ambasadoarea SUA în România, conform Agerpres. Ea a spus că valorile comune sunt motivul pentru care cele două țări rămân unite împotriva atacului neprovocat şi groaznic al Rusiei asupra Ucrainei: „Împreună cu aliaţii din NATO, oferim sprijin poporului ucrainean, în aceste vremuri grele. Românii au primit cu braţele deschise, cu ceai şi cozonac, milioanele de refugiaţi ucraineni. Guvernul român oferă Ucrainei un ajutor nepreţuit. Generozitatea dumneavoastră este emoţionantă şi nu va fi uitată”. „Româna este a doua limbă vorbită în sucursalele Microsoft din toată lumea” În acest context, Kathleen Kavalec a subliniat importanţa parteneriatului strategic: „Agresiunea Rusiei demonstrează limpede de ce parteneriatul nostru strategic, tot mai puternic de 25 de ani, este atât de important pentru apărarea şi rezistenţa noastră”. Kathleen Kavalec a amintit că peste 3.000 de militari americani se află în România. „Această prezenţă nu doar că ne permite să ne antrenăm împreună, pentru a îmbunătăţi capacităţile aliaţilor, dar ne şi ajută să ne asigurăm că graniţele României sunt securizate şi că putem dormi mai liniştiţi”, a completat ambasadoarea. Diplomatul a vorbit de legătura dintre cele două ţări, în mai multe domenii, inclusiv în IT şi a subliniat că „româna este a doua limbă vorbită în sucursalele companiei Microsoft din toată lumea”. „De la George Enescu şi Maria Tănase, la Louis Armstrong şi Red Hot Chili Peppers, ne-am bucurat de o serie întreagă se schimburi şi cooperare în domeniul artistic, al educaţiei şi al afacerilor, care s-au intensificat, în contextul în care lumea noastră a devenit mai interconectată ca niciodată”, a arătat ea. Recepţia de anul acesta este dedicată oraşului San Diego din California şi „aduce un omagiu istoriei, oamenilor şi diversităţii care au făcut ca Statele Unite ale Americii să devină democraţia vibrantă de azi”. În acest sens, în spaţiul dedicat evenimentului au fost expuse maşini simbolice pentru spiritul Californiei, plăci de surf şi un perete cu grafitti realizat de artişti români. „Astăzi, San Diego onorează moştenirea primilor săi locuitori, primind cu braţele deschise pe noii veniţi şi imigranţi din toată lumea, inclusiv din România”, a spus ambasadoarea, despre oraşul său natal. Comunicate noi Stiri
Stiri Accidentul lui Lennart Karl: O lovitură dureroasă pentru Germania înainte de Cupa Mondială 2026 6 iunie 2026 Accidentarea mijlocașului german Lennart Karl înainte de Cupa Mondială 2026 ridică întrebări despre viitorul echipei naționale și impactul asupra carierei sale. Citește mai mult
Stiri Controversa vestei antiînjunghiere: între siguranță și sănătate în Poliția Capitalei 25 august 2026 Controversa purtării vestelor antiînjunghiere de către polițiști ridică întrebări legate de siguranță și sănătate. Analizăm efectele, argumentele și implicațiile. Citește mai mult
Politica Dragoș Pîslaru și posibilitatea integrării în PNL: O analiză detaliată a unei mișcări politice strategice 5 mai 20266 mai 2026 Declarația lui Dragoș Pîslaru privind posibila integrare în PNL ridică întrebări despre viitorul politic al acestuia și direcția PNL în contextul instabilității politice din România. Citește mai mult