Cazul campioanei din România, găsită fără suflare în apartamentul sau din Londra. Răsturnare de situație – sportiva s-a sinucis Webpress, 30 iunie 2023 Tânăra sportivă a fost descrisă ca fiind o persoană cu un puternic interes pentru natură, călărie și șerpi. Dar pasiunea ei cea mai mare a fost ciclismul. Înainte să emigreze peste hotare, în perioada adolescenței, ea a câștigat mai multe curse importante și a devenit campioană națională la ciclism în România. Avea planuri mari de viitor, astfel că a luat decizia de a-și părăsi țara natală pentru Elveția, iar mai târziu pentru Marea Britanie, unde a ajuns în urmă cu trei ani. Cu toate acestea, pe măsură ce lupta cu depresia s-a intensificat, Zsuzsa s-a izolat de familie și le-a spus că poate gestiona singură situația. La data de 3 martie, ea le-a transmis mamei și surorii sale, prin Facebook Messenger, că nu dorește să comunice cu ele. Alarmele s-au declanșat când tânăra nu s-a prezentat să bea ceaiul cu un prieten, cum făcea de obicei. Deși fusese văzută cu o zi înainte, nu existau motive de îngrijorare. Descoperirea trupului ei neînsuflețit a avut loc la data de 9 martie 2023, în camera în care era cazată. Poliția britanică a deschis apoi o investigație, dar anchetatorii au concluzionat că nu existau circumstanțe suspecte. Conform celor transmise de tatăl tinerei decedate pe Facebook, ceremonia funerară a avut loc la Cimitirul Reformat din Târgu-Mureș, la data de 6 aprilie 2023, după aproape o lună de la deces. Comunicate noi Stiri
Alexandra Păcuraru | Viitorul României caută viață în brațele străinilor 28 martie 2023 E drept că trăim o epocă plină de încercări, iar omenirea a devenit mai egoistă. Dar un strop de iubire poate face minuni chiar și într-un imens ocean al urii. Răul este diluat chiar și de o picătură de bunătate. Iar părintele Arsenie Boca ne explică atât de frumos… Citește mai mult
Stiri Impactul deciziei Curții de Justiție a Uniunii Europene asupra raportării radarelor în aplicația Waze 12 august 2026 Decizia CJUE de a permite restricționarea raportării poliției în aplicația Waze ridică întrebări despre siguranța rutieră și responsabilitatea șoferilor. Citește mai mult
Nicolae Ciucă, vizită oficială în Egipt – Cu cine se întâlnește premierul 4 februarie 2023 Ciucă urmează să fie întâmpinat sâmbătă, la ora 10.00, pe Aeroportul Internaţional din Cairo, de către prim-ministrul Republicii Arabe Egipt, Mostafa Madbouly, o oră mai târziu fiind programate convorbiri tête-à-tête şi întrevederea în plenul celor două delegaţii oficiale, urmate, la 12:15, de declaraţii de presă comune ale celor doi prim-miniştri … Citește mai mult