Tinerii din Spania vor primi subvenţii pentru a se muta din casa părinţilor. La ce sumă se ridică ajutorul primit de la stat Webpress, 18 ianuarie 2022 Ministrul Transporturilor, Mobilităţii şi Agendei Urbane, Raquel Sanchez, a declarat marţi, la sfârşitul şedinţei săptămânale a cabinetului, că începând din această lună, spaniolii cu vârsta de până la 35 de ani şi cu un venit anual mai mic de 24.318 euro pot solicita o subvenţie lunară pentru a închiria un apartament timp de doi ani. Spania este ţara europeană cu cel mai mare procent de tineri care trăiesc împreună cu părinţii. Conform datelor oficiale, în 2020 aproximativ 55% din tinerii spanioli cu vârsta între 25 şi 29 de ani trăiau împreună cu părinţii, în creştere cu 6,5 puncte procentuale comparativ cu 2013. Acest indicator se corelează puternic cu şomajul deosebit de ridicat înregistrat în rândul tinerilor din Spania, unde 29% din persoanele cu vârsta de până la 25 de ani sunt înregistrate ca fără un loc de muncă. Cu toate acestea, acordarea de subvenţii directe pentru plata chiriilor ar putea să nu fie atât de eficientă pe cât speră guvernul de la Madrid, deoarece o cererea crescută pentru apartamentele mici va stimula şi mai mult creşterea preţurilor, a estimat Francisco Inareta, purtător de cuvânt la Idealista, cel mai mare portal imobiliar din Spania. Comunicate noi Stiri
Numărul militarilor activi din România ar putea crește. Anunțul lui Klaus Iohannis 25 martie 2022 „Eu am discutat în CSAT şi i-am rugat pe cei responsabili să se gândească cum să folosim cel mai bine aceşti bani pentru a avea militari mai bine pregătiţi, deci pregătirea să fie de calitate, salarizarea să fie de calitate şi dotarea să fie la nivelul anului în care trăim”,… Citește mai mult
Politica Întâlnirea istorică dintre Donald Trump și Xi Jinping: Implicații și perspective globale 14 mai 202615 mai 2026 Întâlnirea dintre Donald Trump și Xi Jinping la Casa Albă pe 24 septembrie 2026 promite să aibă implicații profunde pentru relațiile internaționale. Citește mai mult
Stiri Avertizări RO-Alert în Tulcea: Impactul amenințărilor aeriene asupra comunității locale 25 august 2026 Un nou mesaj RO-Alert a fost emis în nordul județului Tulcea, avertizând locuitorii despre riscurile căderii obiectelor din spațiul aerian. Acest articol analizează contextul și implicațiile acestor avertizări. Citește mai mult