Dosarul cu șină, copiile pe hârtie, copiile legalizate sunt ISTORIE din 4 iulie – Instituțiile publice locale și centrale nu mai au voie să le ceară Webpress, 4 iulie 20235 iulie 2023 Instituţiile publice nu mai au voie să mai solicite, obligatoriu, persoanelor fizice şi firmelor dosare cu șină, copii legalizate sau alte documente care au fost emise de alte instituţii ale statului. Marți, 4 iulie 2023, au intrat în vigoare prevederile legii dosarului cu şină. Totuși, instituțiile statului mai au la dispoziție încă o lună, ca perioadă de grație înainte de schimbarea totală, de debirocratizare. „Vestea bună este că, începând de astăzi, 4 iulie, au intrat în vigoare prevederile legii căreia îi spunem, pe scurt, Legea dosarului cu șină. Este vorba de Legea nr. 9/2023”, a anunțat Ministerul Cercetării. „De astăzi, toate instituțiile publice de la nivel central și local, precum și orice persoană juridică de drept privat care prestează servicii publice este obligată să accepte copia cărții de identitate transmisă prin e-mail. De asemenea, documentele necesare obținerii de alte documente, cum ar fi cererile sau formularele, pot fi depuse cu semnătură electronică. Dispar și copiile în format fizic pe hârtie, care pot fi transmise tot online, iar dacă nu există această posibilitate, instituțiile publice au obligația să asigure, în mod gratuit, foto-copierea acestora. Copia legalizată devine și ea istorie, conformitatea cu originalul fiind certificată de funcționarul competent.Totodată instituțiile publice care solicită plata de taxe aferente serviciilor publice furnizate trebuie să ofere metode alternative de plată, fie prin plata cu cardul sau alte sisteme digitale. Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării: Avem o lege a dosarului cu șină care de astăzi a intrat în vigoare și o perioadă de 30 de zile de tranziție. Important în perioada asta nu este să arătăm cu degetul și să amenințăm cu sancțiuni, ci să ajutăm. Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării va sprijini autoritățile centrale și locale în procesul de transformare digitală. Suntem alături de cei care au nevoie de noi. Colaborarea este cheia. Și cred că împreună putem crea un spațiu de lucru digital prietenos și apropiat de cetățean”, se arată în anunțul Ministerului Cercetării. Comunicate noi Finante / Contabilitate Institutii publice Monden / Lifestyle Stiri
Prognoză specială pentru București: vreme rece și ninsori, până miercuri. Strat de zăpadă de 12 cm 16 februarie 2025 Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, până luni dimineaţă, la ora 8.00, în Bucureşti vremea va fi rece, iar cerul va fi noros. Va ninge şi se va depune strat de zăpadă cu grosimi de 6…8 centimetri. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de -3…-2 grade, iar… Citește mai mult
Stiri Reforma înregistrării partidelor politice în România: Implicații și perspective 25 septembrie 2026 Adrian Țuțuianu a anunțat un acord al CSM privind înregistrarea partidelor la AEP, generând discuții despre transparență și responsabilitate în sistemul electoral românesc. Citește mai mult
Alertă în sistemul de pensii. Ultimele date INS arată că sunt județe cu mai mulți pensionari decât salariați 14 iunie 2023 În Teleorman, sunt 15 pensionari la 10 salariați, iar situația este asemănătoare și în Vaslui. Pensia medie a ajuns și ea la puțin peste 2.000 de lei, dar nu acoperă cheltuielile, potrivit INS. La nivel național, raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel… Citește mai mult