VIDEO TIMELAPSE Cum s-a construit un mega-pod în România: Lucrările la Podul de la Brăila, concentrate în doar un minut de imagini , 5 iulie 2023 Contractul pentru uriașul Pod peste Dunăre de la Brăila a fost semnat în ianuarie 2018, când la conducerea Ministerului Transporturilor era Felix Stroe, în cabinetul Tudose. Au trecut peste cinci ani de atunci, iar pe la conducerea ministerului s-au perindat alți cinci miniștri (Lucian Șova, Răzvan Cuc, Lucian Bode, Cătălin Drulă, Dan Vîlceanu). Acum al șaselea ministru – Sorin Grindeanu – are privilegiul de a tăia panglica la inaugurarea de joi, 6 iulie. Comunicate noi Stiri
Ungurii nu merg pe mâna lui Viktor Orban. Susțin aderarea Ucrainei la UE SONDAJ 9 aprilie 2025 Un sondaj realizat de Institutul Republikon și publicat pe 7 aprilie în cotidianul ungar Nepszava arată că 51% dintre maghiari susține aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. Conform acestui studiu, desfășurat între 26 martie și 1 aprilie, 47% dintre respondenți sunt de acord cu aderarea Ucrainei la UE, în timp ce… Read More
HAMAS și oficiali iranieni, discuții la Kremlin, cu Vladimir Putin 26 octombrie 2023 Agenţia de ştiri Ria Novosti, care citează o sursă din delegaţia palestiniană, a declarat că Abu Marzook, un important oficial Hamas, se numără printre membrii delegaţiei aflate în vizită la Moscova, scrie Reuters. Rusia are legături cu toţi actorii cheie din Orientul Mijlociu, inclusiv cu Israelul, Iranul, Autoritatea Palestiniană şi… Read More
Misterul unei tăblițe vechi de 4.000 de ani, descifrat: Predicția sumbră care anunță sfârșitul civilizației VIDEO 17 august 2024 Un nou studiu condus de către profesorul Andrew George de la Universitatea din Londra și publicat în publicația Journal of Cuneiforms Studies din luna august 2024, a reușit să descifreze un mister vechi de 4.000 de ani. O tăbliță babiloniană prezice un viitor sumbru pentru omenire, anunțând ”sfârșitul unei civilizații”. Read More