Ce se întâmplă cu taxele și impozitele. Anunțul premierului Marcel Ciolacu Webpress, 5 iulie 2023 „Am avut 2-3 întâlniri, trebuie luate măsuri în ceea ce privește veniturile la buget, asta se știa din luna mai, în urma avertismentului de la Comisia Europeană. Vineri vom avea discuții cu miniștrii de finanțe, actualul și fostul, iar săptămâna viitoare vom lua o decizie. Nu vor fi introduse impozite noi, vom merge pe ce ne-am asumat. PNRR este un lucru asumat de statul român și vom încerca să scoatem cât mai multe excepții. În domeniul IT există scutiri pe profit și la construcții și agricultură. Acolo sunt excepțiile la CASS și impozitul pe profit”, a declarat Marcel Ciolacu. Premierul Marcel Ciolacu a declarat, la începutul acestei săptămâni, că nu a existat nicio discuţie şi nu va exista de scoatere a facilităţilor de la IT şi că este o minciună şi o dezinformare că s-ar fi discutat aşa ceva. El a precizat că la construcţii şi la agricultură sunt însă facilităţi la CASS, iar în acest caz vor lua „o decizie cu actorii din domenii, pentru că avem un jalon trecut în PNRR, pe care dacă nu îl îndeplinim pierdem bani şi pierdem reforme şi care spune ca treptat până în 2026 să scoatem aceste facilităţi”. „Ştim cu toţii că la un moment dat, România a avut un deficit de 9,2%, cel mai mare deficit din UE, el venind după unde deficit de sub 3%, după o datorie externă a României de aproximativ 37%. Toate aceste lucruri s-au întâmplat într-o perioadă foarte scurtă, sub un prim-ministru accidental om de stat în România, sperăm ca astfel de accidente să fie din ce în ce mai rare şi am ajuns la o provocare, România fiind saingurul stat care are un acord în ceea ce priveşte încadrarea în deficit. Anul acesta trebuie să ne încadrăm într-un deficit pe 4,4.0 Există o execuţie bugetară până la jumătatea anului, raportată de Ministerul de Finanţe şi este normal să avem şi o analiză pentru că obiectivul României este de a se încadra în acest deficit, astfel încât dobânzile de refinanţare să nu crească şi faptul că acest acord cu Comisia, care poate să influenţelze eventualele fonduri europene adresate României şi cel mai grav, ar afecta implementarea reformelor din PNRR”, a mai spus Marcel Ciolacu. Comunicate noi Stiri Marcel Ciolacu
Încă două zile libere pentru români, prin lege – Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege 15 februarie 2023 Proiectul de lege prevede că printre zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează vor fi trecute şi cele din 6 ianuarie – Botezul Domnului – Boboteaza şi 7 ianuarie – Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Deputatul USR Cristian Seidler a afirmat că justificarea acestui proiect de lege este… Citește mai mult
Stiri Impactul blocării porturilor din Odesa asupra exporturilor de cereale ale Ucrainei: O analiză detaliată 19 august 2026 Blocarea porturilor din Odesa de atacurile rusești afectează grav exporturile de cereale ale Ucrainei, având implicații economice și sociale profunde. Analizăm cauzele și efectele acestui fenomen. Citește mai mult
A înghițit în fiecare zi câte un cățel de usturoi și ceva extraordinar s-a întâplat în corpul său 5 ianuarie 2023 Se spune ca sute de medici au gasit usturoiul ca fiind cel mai sigur si mai de nadejde mod de a combate hipertensiunea. Nimeni nu stie exact din ce cauza. Unii doctori cred ca usturoiul dilata (deschide) arterele, scazand presiunea. Altii citeaza puterea sa de a inlatura infectiile de diverse… Citește mai mult