Drama jurnalistei care a fost pe punctul să-și piardă viața din cauza unei transfuzii greșite: „Este un miracol că am supraviețuit” Webpress, 7 iulie 2023 Elena Manea a povestit cum în urma unei operații, medicii i-au administrat o transfuzie de sânge. Aceasta a fost la un pas să moară și doar un miracol a făcut ca ea să supraviețuiască după ce a stat șapte zile în comă.”Se întâmpla în iulie 2016. Totul a început cu o operație care a fost de succes, la finalul cpreia am primit o transfuzie greșită de sânge. Au fost discuții inclusiv dacă aș fi avut, n-aș fi avut nevoie de acea transfuzie. Până la urmă nu mai contează, deși în dosar se zice că nu aș fi avut nevoie. La o oră și jumătate după ce curs sângele acela prin vene, am făcut cea mai dură reacție – un sindrom al cidd intravascular disaminat (…). Era clar că e ceva în neregulă și cineva a început să țipe pe lângă mine: ‘Fetelor, fetelor, pacienta cu AB4!’. Atunci, nu stiu, după anestezie m-am trezit ca prin vis și am spus că am zero (grupa de sânge – n.r.)”, a povestit jurnalista.Aceasta spune că medicii nu au făcut analize nici după pentru a vedea ce grupă de sânge are.”Ei au făcut facut acele teste pe care nu le-au facut niciodata. Nici testul pretransfuzional la patul pacientului, nici alte teste. Din păcate situația se înrăutățea si pentru ca cel putin initial chirurgii nu au stiut despre ce este vorba, nimeni nu le-a spus probabil toata povestea. Nimeni nu le-a spus…, s-a ascuns acolo, am mai fost deschisă de două ori in aceeasi zi, operatii total contraindicate in starea mea, care oricum era foarte grava. Este absolut un miracol că am spupraviețuit”, a mai spus aceasta.După ce a fost la un pas să-și piardă viața pe patul de spital, a început o luptă în sala de judecată. „Mai mult de 5 ani au durat cercetările. Un an de zile nu s-a întâmplat absolut nimic in acel dosar: foi albe. Doar la solicitarea nostre am inceput sa facem prima expertiza”, a aratat Elena Manea. O primă instanță i-a făcut dreptate după mai bine de șapte ani de la transfuzia de sânge greșită, iar aceasta a câștigat daune de 300 de mii de euro. Dar decizia poate să fie atacată cu apel de reprezentanții spitalului. Comunicate noi Stiri
Rusia, amenințare la adresa NATO: S-ar putea produce „incidente neintenționate” 17 aprilie 2022 „Recenta amplificare a activităţii NATO în Arctica constituie un motiv de îngrijorare. Un alt exerciţiu militar la scară largă al alianţei a avut loc recent în Norvegia. În opinia noastră, aceasta nu contribuie la securitatea regiunii”, a declarat ambasadorul rus pentru misiuni speciale al Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse,… Citește mai mult
Un tată a amenințat că se sinucide și își ia fiica de 2 ani ostatică, după o ceartă cu concubina 11 februarie 2024 ”Aceasta le-a povestit că fiica sa, în vârstă de aproape 2 ani, a fost luată de concubin, care a plecat cu un atelaj hipo (căruță cu cal, n.r.), necunoscând direcția de deplasare a acestuia. În timp ce colega noastră Daniela încerca să liniștească femeia, Ionuț l-a contact telefonic pe bărbat… Citește mai mult
Analiza Creșterii Datoriei Externe a României: Context și Implicații 15 iunie 2026 Datoria externă a României a crescut cu peste un miliard de euro în primele patru luni din 2026, ridicând semne de întrebare asupra stabilității economice a țării. Citește mai mult