Descoperire macabră: Un bărbat de 34 de ani, găsit mort într-un congelator – Cum și-a găsit sfârșitul fugind de Poliție Webpress, 10 iulie 202310 iulie 2023 Un bărbat din statul american Minnesota a fost găsit mort într-un congelator aflat într-o casă părăsită, în care a intrat ca să se ascundă de polițiști. Este vorba despre un bărbat de 34 de ani care a fost găsit de polițiști, mort, pe 26 iunie. Brandon Lee Buschman s-ar fi ascuns în congelatorul din subsolul casei de teama polițiștilor care patrulau în zonă, pentru că pe numele său era emis un mandat de arestare. Poliția nu a dezvăluit pentru ce infracțiuni era dat în urmărire, scrie New York Post. El a fost descoperit în lada frigorifică pe 26 iunie, iar polițiștii presupun că a încercat să fugă de agenții de poliție care se aflau în jurul casei la acea dată. Gestul pe care Buschman l-a crezut salvator i-a adus însă sfârșitul. Din nefericire pentru el, lada frigorifică în care s-a ascuns era un model mai vechi, cu încuietoare, din exterior. „Congelatorul nu se putea deschide din interior când era închis”, au precizat polițiștii la sfâșitul săptămânii trecute. În urma autopsiei, nu au fost găsite urme de violență pe corpul său. Mai sunt așteptate date din raportul toxicologic, pentru a se vedea dacă bărbatul se afla sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise în momentul în care s-a „încuiat” în congelator. În același timp, cercetările la fața locului au mai stabilit că aparatul nu era conectat la curent electric în momentul în care bărbatul s-a ascuns în el. Locuința nu mai era conectată la utilități din aprilie 2022 și nu mai era locuită din februarie 2023. Potrivit unor martori din cercul de cunoștințe ale bărbatului, Buschman a fost văzut ultima oară fugind de la etajul locuinței pentru a nu fi găsit de polițiști, mai relatează New York Post. Mai mult, o altă ipoteză înfiorătoare pare a se prefigura. Datele pe care le au anchetatorii nu sunt clare în privința momentului în care bărbatul s-a ascuns în congelator. Astfel, este posibil ca Buschman să se fi ascuns acolo anul trecut sau în acest an, au precizat polițiștii: „Continuăm să lucrăm la o investigație suplimentară pentru a restrânge dacă asta înseamnă că a fost anul acesta sau anul trecut și vom furniza acele informații la o dată ulterioară, odată ce vor indica o cronologie mai bună.” Comunicate noi Institutii publice Monden / Lifestyle Stiri
Incendiu la spitalul din Suceava – Sute de pacienți au fost evacuați de urgență 3 februarie 20223 februarie 2022 Un incendiu a izbucnit, joi, puțin după miezul nopții, la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, a declarat că flăcările s-au manifestat în zona unui salon de la etajul IV al spitalului, secția Ginecologie. Focul a fost stins în… Citește mai mult
Un MEDICAMENT împotriva artritei a fost AUTORIZAT pentru tratarea cazurilor grave de COVID-19 6 decembrie 2021 Potrivit EMA, comitetul său pentru medicamente de uz uman a evaluat datele medicale furnizate de un studiu realizat pe mai mult de 4.000 de adulţi spitalizaţi din cauza COVID-19 şi a ajuns la concluzia că beneficiile aduse de acest medicament sunt mai mari decât riscurile pentru pacienţii din categoriile menţionate…. Citește mai mult
Interviu incendiar cu Viorica Dăncilă: „Nu m-aș mai întoarce niciodată la PSD”. Ce planuri politice are și de ce a plecat de la BNR 26 noiembrie 2022 Realizator: Doamna Dancila, enumerati 5 calitati și cinci defecte. Dancila: Ca si calitati, sunt un om al consensului, care isi iubeste tara, care considera ca e mai important ceea ce faci, decat ceea ce declari in spatiul public, sunt un om de echipa, un om capabil sa munceasca foarte mult. … Citește mai mult