Mărturii cutremurătoare ale unor minori supuși TERORII în centrele din Teleorman: „Ne dădeau pantalonii jos. Eram ținuți de ceilalți” Webpress, 19 iulie 202319 iulie 2023 Doi dintre tinerii care au fost abuzați în aceste centre au avut curajul de a vorbi și de a mărturisi teroarea prin care au trecut. Poveștile lor dezvăluie o imagine șocantă a condițiilor deplorabile și a abuzurilor inumane la care au fost supuși copiii vulnerabili. Unul dintre acești tineri a povestit experiența lui traumatică într-unul dintre centrele DGASPC Teleorman. El a vorbit despre violența fizică la care era supus el și colegii săi, mai ales cei mai mici dintre ei, de către unul dintre angajați, precum și despre abuzurile sexuale la care copiii au fost supuși de către adultul responsabil de îngrijirea lor. „El făcea asta de mai mult timp. Când m-am mutat în căminul în care era el, am auzit despre actele de viol. Purta manuși și cu degetele penetra copiii. Mie mi-a făcut o dată-de două ori. M-au ținut colegii și el a făcut asta. Atunci aveam 17 ani. El făcea asta cu cei mai mici mai mult. Totul se întâmpla în centru. A doua oară când a încercat l-am lovit cu piciorul. Au fost abuzați 13 colegi atunci. Am spus educatorilor, aproape toți știau, dar considerau că e o joacă, nu se întâmplă așa ceva. Am fost la psiholog, le-am spus în gura mare și nimeni nu reacționa. Niciun copil nu a făcut terapie pentru această chestiune”, a spus tânărul, care a fost timp de șase ani în centrele din Teleorman. El a fost la un asistent maternal, care a ieșit la pensie, iar asta a făcut să revină în centrul de plasament. Pe părinții săi nu i-a cunoscut, aceștia l-au abandonat la spital în primele zile de la naștere. Acesta nu este singurul tânăr care ne-a mărturisit ororile prin care a trecut. Un alt adolescent abuzat în centrele DGASPC Teleorman a avut curajul să-și facă auzită vocea și să atragă atenția asupra abuzurilor repetate la care au fost supuși în instituții copiii fără părinți. CUM SE APĂRĂ PREFECTUL DE TELEORMAN: Dacă știam de asta, nu permiteam. Nu am nicio sesizare. Am fost în concediu Prefectul de Teleorman, Haralambie Epure, a susținut, la Realitatea PLUS, în direct la România Suverană, că nu știa de toate aceste abuzuri, pentru că nu a avut nicio sesizare privind situația din centre. Mai mult, prefectul de Teleorman a pasat răspunderea subprefectului, argumentul său fiind că… a fost în concediu. „Dacă știam de asta, nu permiteam așa ceva. Sunt părinte. Nu am nicio sesizare în acest sens. Nu e comod să știu că se întâmplă așa ceva. Dacă aveam o sesizare, luam măsuri. Cât au fost controale… Săptămâna trecută eu am fost în concediu, subprefectul s-a ocupat. Aceste centre sunt în subordinea Consiliului Județean, că aparțin de DGASPC”, a declarat preșeftul Haralambie Epure. „Ei știu ce s-a întâmplat. Educatorul îi viola pe toți, de unul singur. Un copil a fugit in februarie, pe ploaie, desculț. L-au găsit la 20 și ceva de kilometri distanță. L-a văzut un șofer și l-a dus la primărie, că altfel se mușamaliza tot. Este unul acum la Unitatea de Primiri Urgențe… Am ajuns și la Căminul de la Olteni, lucrurile nu sunt grozave acolo”, a relatat Noni Iordache, în exclusivitate la Realitatea PLUS. Comunicate noi Monden / Lifestyle Stiri
APIA: Cota de piaţă a autoturismelor electrificate a ajuns în România la 22%, în ianuarie 15 februarie 2023 Înmatriculările de autovehicule au înregistrat o creştere de 30,6% în România, în luna ianuarie a acestui an, faţă de perioada similară din 2022, timp în care autoturismele ecologice au consemnat un salt de 61,2% şi o cotă de piaţă de 22% din total, conform analizei publicate miercuri de Asociaţia Producătorilor şi… Citește mai mult
A murit o cunoscută culturistă – Tânăra avea 5 copii – Tragedie fără margini în lumea sportului 20 octombrie 2023 Mamă a cinci copii, descrisă ca o „senzație a internetului”, femeia a murit subit, iar cauza morții rămâne necunoscută.Culturista și antrenoarea de fitness Raechelle Chase – care avea peste 1,4 milioane de urmăritori pe Facebook și care a fost descrisă drept o „senzație pe internet” – a murit subit.Ea era… Citește mai mult
Cum e descurajat Emil Cioran un sinucigaș care voia să se arunce de pe Turnul Eifel? 12 aprilie 2024 Radu Preda a relatat că l-a cunoscut pe Emil Cioran „cu aproximativ doi ani înainte de declanșarea teribilei sale boli” și așa a aflat cum renumitul filozof care a scris „Pe culmile disperării” a descurajat o sinuciere. „A fost fratele meu, Aurel, în vizită la mine. L-am dus să vadă,… Citește mai mult