Sectorul 4 al Municipiului București apelează la cei mai buni specialiști în vederea implementării proiectului de consolidare a Planșeului Unirii Webpress, 19 iulie 2023 În acest sens, Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a avut astăzi, la sediul primăriei, o întâlnire de lucru cu Sorin Gabrea, fostul arhitect-șef al Capitalei precum și cu arhitecții Viorel Constantinescu, fostul director general al Proiect București, și Marius Costea. Aceștia vor face parte din echipa de specialiști formată la nivelul Sectorului 4, care va urmări îndeaproape lucrările de proiectare și de consolidare a obiectivului de infrastructură strategică din centrul Capitalei. În perioada următoare, echipei anterior menționate i se vor alătura și alți specialiști care își vor pune vasta experiență în slujba comunității Sectorului 4. Reamintim faptul că, în acest moment se derulează procedura de evaluare a ofertei depuse în SICAP, pentru proiectarea și consolidarea Planșeului Unirii. Până la finalul anului în curs este preconizată atribuirea contractului, cu o valoare maximală de 850 de milioane de lei, Ulterior semnării contractului este estimat un termen de nouă luni pentru proiectarea lucrărilor și 18 luni pentru execuția acestora. Începând din luna aprilie a anului 2022, Pasajul Unirii și Planșeul Unirii, două obiective de importanță strategică pentru Capitală, se află în administrarea Sectorului 4 al Municipiului București. Încă de atunci, Sectorul 4 și-a asumat întrutotul responsabilitatea punerii în siguranță și a consolidării celor două obiective de infrastructură. În acest sens, Sectorul 4 al Municipiului București a efectuat lucrările de punere în siguranță a pasajului rutier încă din vara anului trecut, iar în paralel, a contractat servicii specifice în vederea efectuării celor două expertize tehnice realizate de către specialiștii Universității Tehnice de Construcții București și care încadrează atât Planșeul Unirii, cât și Pasajul Unirii în starea tehnică IV – nesatisfăcător, ce impune intervenții de urgență. Cât privește lucrările executate deja în interiorul Pasajului rutier Unirii, acestea nu vor fi afectate fundamental odată cu refacerea Planșeului Unirii, întrucât majoritatea elementelor de siguranță montate în pasaj pot fi demontate și, ulterior finalizării lucrărilor, vor fi readuse pe poziție, așa cum a anunțat recent edilul Sectorului 4, Daniel Băluță. Comunicate noi Stiri
Poliția Română: Atenție la medicamentele și suplimentele alimentare contrafăcute – Peste 62% dintre români nu observă diferența 25 februarie 2023 ATENȚIE LA MEDICAMENTELE ȘI SUPLIMENTELE ALIMENTARE CONTRAFĂCUTE! „Poliția Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, a realizat un amplu studiu național, care scoate în evidență amploarea fenomenului de comercializare a medicamentelor și a suplimentelor alimentare contrafăcute. Studiul a vizat descrierea și analiza principalelor caracteristici și atitudini ale oamenilor… Citește mai mult
Stellantis și-a asigurat cipuri de un miliard de euro printr-un acord cu Infineon 16 noiembrie 2022 Constructorul de automobile Stellantis și Infineon, companie desprinsă din Siemens, au semnat o scrisoare de intenție pentru livrarea de semiconductori necesari producției de vehicule electrice. Mărcile grupului Stellantis vor folosi pentru modelele electrice semiconductori produși de compania germană Infineon, unul dintre cei mai mari producători de electronice din Europa, conform… Citește mai mult
Bărbat, bătut pe stradă de un tânar, chiar în fața unui local. Victima a ajuns la spital 18 februarie 2022 Polițiștii Postului de Poliție Comunal Moisei au fost sesizați prin apel 112, joi. 17 februarie, de către un bărbat, cu privire la faptul că a fost agresat de către un alt bărbat. Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat apelantul ca fiind un bărbat de 38 de ani din Moisei,… Citește mai mult