Elevii care vor primi 5.000 de lei de la stat. Anunţul Ministerului Educaţiei Webpress, 25 iulie 2023 Ministerul Educației a anunțat că elevii care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat, examene susținute în această vară, ar urma să fie premiați, fiind lansat, în acest sens, un proiect de Hotărâre de Guvern. „Ministerul Educației a lansat în consultare publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare elevilor care au obținut media 10 la examenele naționale din sesiunea iunie-iulie 2023”, a transmis Ministerul Educației. Astfel, proiectul prevede premierea, cu suma de 2.000 de lei, a celor 466 de absolvenți de gimnaziu care au obținut media 10 la Evaluarea Națională 2023. De asemenea, cei 92 de absolvenți de liceu, cu media generală 10 în sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat (78 la examenul național Bacalaureat, inclusiv sesiunea specială, respectiv 14 la examenul de Bacalaureat german), ar urma să fie premiați cu suma de 5.000 de lei. Ministerul Educației a lansat în consultare publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare elevilor care au obținut media 10 la examenele naționale din sesiunea iunie-iulie 2023.Proiectul prevede: premierea, cu suma de 2.000 de lei, a fiecăruia dintre cei 466 de absolvenți de gimnaziu care au obținut media 10 la evaluarea națională 2023 premierea, cu suma de 5.000 de lei, a fiecăruia dintre cei 92 de absolvenți de liceu cu media generală 10 în sesiunea de vară a examenului de bacalaureat (78 la examenul național bacalaureat, inclusiv sesiunea specială, respectiv 14 la examenul de bacalaureat german) În total, sunt propuși pentru a fi premiați 558 de absolvenți de gimnaziu și liceu. Lista nominală a beneficiarilor și modalitatea de acordare a stimulentelor financiare vor fi aprobate prin ordin de ministru. Documentul, precum și modalitatea de a transmite propunerile și sugestiile de îmbunătățire sunt disponibile prin accesarea linkului din primul comentariu. Comunicate noi Stiri
ÎCCJ decide când se judecă procesul anului. Milioane de români sunt alături de președintele ales Călin Georgescu 10 ianuarie 2025 La aproape două săptămâni de când magistrații Curții de Apel București au respins contestația depusă de avocații lui Călin Georgescu privind anularea alegerilor prezidențiale și în continuare se așteaptă ca instanța să-și motiveze decizia. În continuare, însă, sunt numeroase controverse legate de judecătoarea care s-a pronunțat în acest caz. Avocații… Citește mai mult
Vreme de februarie: 20 de grade Celsius, în acest weekend, la București. Unde se anunță ploi 10 februarie 2024 Temperaturile se vor menține ridicate și sâmbătă, 10 februarie, în majoritatea zonelor din țară. Termometrele vor înregistra temperaturi cuprinse între 11 și chiar 20 de grade în sudul și sud-estul României. În zona Dobrogei și a Bărăganului, sâmbătă se va mai înnora din când în când, dar nu va ploua…. Citește mai mult
Cristian Diaconescu: „Din păcate, protestele din Kazahstan se vor încheia cu intervenția în forță a armatei” 6 ianuarie 2022 „Deja forțe paramilitare intervin în Kazahstan. Au mai existat incidente de acest gen, în acest stat, în anul 2011, iar semnalul de atunci a fost relevant. Fostul președinte cu mână de fier, Nursultan Nazarbaiev a creat o cultură a relațiilor foarte apropiate de Moscova, dar, pe de altă parte, a… Citește mai mult