Alertă de toxiinfecție alimentară într-o tabără din Sinaia! 8 copii și un adult prezintă simptome specifice Webpress, 8 august 2023 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova intervine, marţi, în oraşul Sinaia, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de persoane care acuză stare de rău şi prezintă simptome de toxiinfecţie alimentară – greţuri, vărsături, ameţeli.Potrivit Primăriei Sinaia, este vorba despre opt copii cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani şi un adult.Primăria a precizat că elevii „sunt în tabără, cazaţi la Casa Elevilor din Sinaia”, după ce iniţial administraţia locală a informat că aceştia sunt cazaţi la Vila Acvila din Cartierul Cumpătu.”Au mâncat dimineaţa La Gigel (în Piaţa oraşului) şi au plecat să viziteze Casa Enescu. Starea de rău s-a declanşat în faţa Vilei Acvila”, a arătat Primăria Sinaia.ISU Prahova a informat anterior că la locul solicitării au fost mobilizate două autospeciale de transport victime multiple, două ambulanţe SMURD şi trei ambulanţe din cadrul SAJ Prahova.”În urma evaluării medicale, victimele vor fi transportate la CPU Sinaia, pentru investigaţii suplimentare”, a precizat ISU Prahova. Comunicate noi Stiri
Şeful Poliţiei de Frontieră Mehedinţi, reţinut în vară de DIICOT, a fost repus în funcţie – El era acuzat că a protejat o grupare de traficanţi de ţigări 14 februarie 2022 Sindicatul Europol anunţă că Sorin Coman, șeful Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinţi, a scăpat de dosarul penal deschis de DIICOT în vară şi s-a reîntors pe post. Sindicaliştii acuză procurorii că i-au distrus cariera şi imaginea comisarului Coman şi amintesc cazul din vară. „Cum poți distruge imaginea și… Citește mai mult
Filmul lui Hitchcock devine realitate! Ciorile au invadat un oraș din California. Localnicii încearcă sa le alunge cu efecte laser 17 ianuarie 2022 Au devenit o problemă pentru restaurante și alte activități, iar zgomotul este o pacoste pentru locuitori. Orașul a încercat totul ca să facă ciorile să-și găsească alt loc, dar succesele au fost de scurtă durată. Reflectoarele au fost alt eșec, deși ciorile se adună noaptea. Acum, orașul va încerca cu… Citește mai mult
Care sunt cele 123 de țări în care Vladimir Putin poate fi arestat. Ce înseamnă decizia Curții Penale Internaționale 18 martie 2023 CPI a transmis că „există motive rezonabile de a crede că Putin poartă răspunderea penală individuală” pentru presupusele infracțiuni, fiindcă le-a săvârșit direct împreună cu alții și pentru „faptul că nu a exercitat un control adecvat asupra subordonaților civili și militari care au comis faptele”. Acuzațiile, care se referă la… Citește mai mult