17 morți după ce un camion care transporta explozibil a făcut accident – A fost devastată o bună parte dintr-un întreg oraș din Ghana Webpress, 21 ianuarie 202231 martie 2022 Explozia s-a produs joi în jurul prânzului în Appiatse, nu departe de Bogoso, un oraş minier din Regiunea de Vest, la aproximativ 300 de kilometri vest de Accra, capitala acestei ţări vest-africane bogate în resurse miniere. Potrivit primelor elemente, este „un accident, implicând un camion care transporta materiale explozive pentru o companie minieră, o motocicletă şi un al treilea vehicul, care a avut loc în apropierea unui transformator electric şi a condus la explozie”, a indicat ministrul informaţiei, Kojo Oppong-Nkrumah. într-un comunicat emis în noaptea de joi spre vineri. „La orele 17.00 (16.00 GMT), un total de 17 persoane au fost, din păcate, confirmate moarte, iar 59 de persoane rănite au fost salvate”, a adăugat ministrul. Din cele 59 de persoane rănite, 42 primesc în prezent îngrijiri în centre de sănătate şi „unele sunt în stare critică”, a precizat ministrul. Toate spitalele din apropiere sunt mobilizate pentru a trata răniţii, iar un plan de evacuare a fost activat pentru a-i transporta pe cei aflaţi în stare critică la unităţi medicale din Accra, astfel încât să poată primi îngrijiri, a afirmat guvernul. „Pentru a evita a doua explozie, o echipă comună de experţi în explozii din partea poliţiei şi armatei a fost desfăşurată pentru a examina situaţia şi a pune în aplicare măsuri de securitate”, potrivit comunicatului. Comunicate noi Sport Stiri
Marcel Ciolacu nu exclude o alianță cu PNL la viitoarele alegeri – Președintele PSD ia în calcul candidatura la prezidențiale 13 februarie 2023 „Am spus. Cred că, nu ştiu nu e luată încă o decizie de a fi împreună, dar eu cred că împreună cu domnul prim-ministru Ciucă putem creiona, în viitor, şi din 2024 o coaliţie, dacă nu chiar o alianţă”, a afirmat Marcel Ciolacu, întrebat duminică la Prima News, dacă în… Citește mai mult
Sfântul Andrei. Când se pune, de fapt, grâu la încolțit – greșeala pe care o face aproape toată lumea 29 noiembrie 2022 Ziua Sfântului Andrei e marcată de superstiţia legată de viitor sau de soartă. De aceea, mulţi respectă obiceiul de a pune grâu la încolţit fix în această zi, adică pe 30 noiembrie, și nu în ajunul sărbătorii, așa cum fac multe gospodine. Tradiţia spune că fiecare membru al familiei trebuie… Citește mai mult
Secretul persoanelor cu ochii verzi – Puțină lume știe 27 noiembrie 2022 Ochii verzi sunt aproape unici și numai 2% din populaţia Romaniei are această culoare irezistibilă a ochilor. Mulți nu știu faptul că nuanţă ochilor este în strânsă legătură cu cantitatea de melanină pe care organismul o posedă. Așadar, un nivel ridicat de melanină conduce la o culoare mai închisă a… Citește mai mult