Grindeanu, reacție la ultimele atacuri ale Rusiei: „Nu-i putem obliga pe ucraineni să folosească porturile româneşti de la Dunăre” Webpress, 16 august 2023 ”Vineri am avut întâlnirea cu reprezentanţii Ucrainei, a fost şi Ambasada SUA în România, Ambasada SUA la Kiev, a fost Comisia Europeană (..) Ăsta a fost rostul întâlnirii, ca în momentul în care situaţia la porturile dunărene ale Ucrainei va continua într-un scenariu în care vor fi afectate toate instalaţiile şi activitatea, care sunt soluţiile pe care le putem gândi. Noi nu putem obliga pe ucraineni să vină să folosească porturile româneşti de la Dunăre, e decizia lor, este decizia Ucrainei”, a spus Sorin Grindeanu. El a precizat că a arătat în cadrul întâlnirii avantajele folosirii atât a portului din Galaţi cât şi a portului din Brăila. ”Mai mult decât atât, am prezentat un plan legat de porturile dunărene, din sudul ţării. De ce? Folosind infrastructura feroviară, poţi să duci acele garnituri de tren inclusiv în porturile din sudul ţării şi pe Dunăre, să le poţi transporta la Constanţa şi în Marea Neagră. Ăsta a fost rostul acestei întâlniri. Va mai urma o întâlnire undeva în jurul datei de 15 septembrie, la Constanţa”, a completat Grindeanu. Ministrul a mai menţionat că partea română s-a angajat să mărească numărul de piloţi. ”Noi, până atunci ne-am angajat să mărim numărul de piloţi, să ajungem undeva în jur de 60 de piloţi pe Canalul Sulina, să accelerăm atât cât te lasă legea, proiectul legat de navigabilitatea pe Canalul Sulina, ca într-un final, octombrie, noiembrie, acel proiect european de aproximativ 17 milioane de euro să ducă la navigabilitate 24 de ore din 24, acesta este rostul proiectului”, a explicat Grindeanu. Comunicate noi Stiri Sorin Grindeanu
Stiri Haosul aerian din Marea Britanie: Întârzieri și anulări cauzate de defecțiuni tehnice 21 septembrie 2026 Aeroporturile din Marea Britanie au fost afectate de întârzieri și anulări majore din cauza unei defecțiuni tehnice, generând critici severe la adresa sistemului de control al traficului aerian. Citește mai mult
Stiri STB sub un nou administrator special: Planuri de reorganizare pentru redresarea transportului public din București 22 septembrie 2026 Gheorghe Pecingină a fost numit administrator special al STB S.A., având misiunea de a reorganiza compania de transport public din București în contextul insolvenței. Citește mai mult
Zodiile care au întotdeauna dreptate. Horoscopul oamenilor care le știu pe toate 28 iunie 202329 iunie 2023 Deși nu ai fi crezut, această trăsătură este determinată și de planeta care le guvernează zodia. Se pare că zodiile care sunt influențate în special de Marte și Mercur sunt mult mai istețe și le place să îi impresioneze pe ceilalți cu bagajul lor de cunoștințe. Acești nativi posedă o… Citește mai mult