Modificare majoră în Codul penal. Ce se întâmplă cu cei care incită la ură, violență și discriminare Webpress, 18 august 2023 Guvernul a aprobat, vineri, un proiect de lege de modificare a articolului 369 din Legea 286/2009 privind Codul penal, referitor incitarea la ură sau discriminare. Proiectul de lege modifică art. 369 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal pentru punerea legislației naționale în acord cu prevederile art. 1 alin. (1) lit. a) din Decizia-cadru 2008/913/JAI a Consiliului privind combaterea anumitor forme și expresii ale rasismului și xenofobiei prin intermediul dreptului penal, ca urmare a transmiterii de către Comisia Europeană, la data de 19.04.2023, a scrisorii suplimentare de punere în întârziere. Prin acest document se comunică faptul că, după examinarea măsurilor de transpunere, se consideră că România nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul art. 1 alin. (1) lit. a) din decizia-cadru. În acest sens, proiectul propune completarea art. 369 din Codul penal în conformitate cu cele solicitate de Comisie, astfel încât infracțiunea de incitare la violență, ură sau discriminare să poată fi reținută dacă făptuitorul a săvârșit elementul material indiferent dacă acesta a considerat ori nu drept cauze ale inferiorității unei persoane în raport cu celelalte pe baza criteriilor de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA. Proiectul de lege a fost adoptat de Guvern și va fi transmis spre dezbatere și aprobare Parlamentului. În prezent, articolul propus pentru a fi modificat prevede că „incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”. Comunicate noi Stiri
Stiri Tragedie în inima Brașovului: Împușcarea unei ursoaice și impactul asupra faunei sălbatice și comunității locale 5 iulie 2026 Împușcarea unei ursoaice de 11 ani în Brașov a generat controverse legate de gestionarea animalelor sălbatice și impactul asupra comunității locale. Citește mai mult
Incendiul de la Căminul pentru Vârstnici din Giurgiu: O privire detaliată asupra incidentului și implicațiilor sale 17 iunie 2026 Un incendiu la un cămin de vârstnici din Giurgiu a provocat panică, dar reacția rapidă a salvat viețile a peste 40 de persoane. Articolul explorează implicațiile acestui incident. Citește mai mult
Oamenii care vor trăi 200 de ani s-au născut deja?! Care este cheia vieții bicentenare 3 iulie 2023 În Grecia antică și Roma, oamenii trăiau în medie 20-35 de ani, iar până spre jumătatea anilor 1800, durata de viață abia crescuse la 40 de ani. Apoi însă, din 1900, durata de viață s-a dublat spectaculos, în primul rând datorită tratamentelor care au eradicat boli precum tifosul, variola sau… Citește mai mult