Zăpadă de peste 50 de centimetri pe pârtiile din Straja. Risc maxim de avalanșe , 21 ianuarie 2022 „Pârtiile sunt mai mult decât bune pentru că în ultima perioadă a nins. De asemenea, administratorii domeniului schiabil au folosit şi tunurile pentru zăpadă artificială. De aceea, putem nota pârtiile din Straja cu nota 9, pe o scară de la 1 la 10”, a precizat George Resiga, şeful Salvamont Lupeni – Straja, citat de Agerpres. Potrivit acestuia, la acest sfârşit de săptămână se va putea schia pe pârtiile Sfântu Gheorghe, Constantinescu, Mutu, Lupului, Canal şi Platoul Soarelui. În staţiune se aflau vineri circa 3.500 de turişti, salvamontiştii apreciind că numărul lor va creşte la peste 5.000 în următoarele zile. „Există pericol de avalanşe în zona de creastă, la înclinaţii ale pantelor de 35-40 de grade. Zăpada este proaspătă, multă şi s-a depus în straturi care pot aluneca la o abordare incorectă a pantelor”, a avertizat George Resiga. Comunicate noi Stiri
Apple reduce drastic previziunile de producție pentru căștile VR Vision Pro – presă 3 iulie 2023 Apple reduce drastic prognozele de producție pentru căștile de realitate virtuală și augmentată Vision Pro care au fost prezentate în iunie și ar trebui să ajungă la primii clienți la început de 2024. Financial Times scrie că estimările de producție sunt de câteva ori mai mici decât cele inițiale, din… Read More
Patru lucruri pe care să le faci înainte de ora 9 dimineața dacă încerci să slăbești, potrivit nutriționiștilor 14 aprilie 2025 Fie că ești o persoană matinală, fie că apeși butonul de amânare al alarmei în mod constant, rutina ta de dimineață poate avea un impact major asupra pierderii în greutate. De fapt, ceea ce faci — sau nu faci — înainte să înceapă ziua poate să îți creeze un start… Read More
Furtuna a făcut ravagii la Reșița. Un fenomen asemănător tornadei a doborât copaci și a smuls acoperișuri 1 iulie 20232 iulie 2023 Întrega zonă a Banatului Montan a fost lovită de o furtună care nu a durat decât câteva zeci de minute. Vântul puternic a produs cele mai mari pagube în municipiul Reşiţa, unde un acoperiş de bloc a căzut pe mai multe maşini şi a pus la pământ un stâlp de… Read More