Pacienți cărați cu targa pe scări, după ce liftul s-a stricat. Mâncarea, dusă cu liftul pentru deșeurile cu risc – caz uluitor într-un spital din România Webpress, 4 septembrie 2023 Personalul medical și rudele circulă cu liftul destinat transportului deșeurilor cu risc. Tot cu acesta este dusă și mâncarea pacienților. ”Este defect de săptămâna trecută. Sperăm ca azi sau mâine, cel târziu, să avem piesa. Liftul are o anumită vechime și se pare că piesa nu există în țară, s-a comandat în Italia. S-au făcut toate eforturile din partea noastră. Vă dați seama, că este nenorocire cu liftul ăla defect. Nu avem ce face decât să așteptăm. Este singura posibilitate, să cărăm pacienții cu targa pe scări. Echipa de la Urgență de brancardieri, care are echipă de gardă, cară cu targa pentru că nu au ce să facă. Asta este situația, pentru că nu există alt lift pentru pacient.(…) Nu poate să își ia nimeni liber pentru că trebuie să stea să care bolnavii”, a declarat Ghinoiu Laurențiu, directorul de îngrijiri al spitalului, pentru stiridesibiu.ro. Al doilea lift, alocat transportului deșeurilor menajere și cu risc biologic, precum și a lengeriei murdare, este folosit acum pentru toate tipurile de transport, inclusiv mâncare. Directorul de îngrijiri medicale spune însă despre acest aspect că nu este problematic pentru că se face dezinfecție. ”Se dezinfectează. După orice transport făcut cu un lift în care s-a dus ceva septic acolo, totul e dezinfectează. Au grafic de curățenie, liftierii au dezinfectant de nivel mediu și dau in lift. Nu rămân pereții dezinfectați”, a mai precizat Ghinoi. Comunicate noi Stiri
Cum deosebești mierea naturală de cea contrafăcută. 5 sfaturi care te vor ajuta să nu cazi în capcana falșilor apicultori 1 februarie 2024 Producatorii si specialistii in alimentatie dezvaluie cateva trucuri care ii ajuta pe consumatori sa faca diferenta intre un produs contrafacut si unul natural, potrivit mierepenet.ro. Din start e bine sa se stii ca mierea contrafacuta nu prezinta nicio aroma, poate fi separata in straturi si este limpede, fara pic de… Citește mai mult
Premierul Nicolae Ciucă, anunț crucial pentru 9 milioane de români – Cine trebuie să oprească scandalul declarațiilor la facturile plafonate 14 decembrie 2022 Întrebat despre noua schemă de plafonare a prețurilor la energie și gaze valabilă din 2023, premierul Nicolae Ciucă a transmis că ANRE trebuie să rezolve problema legată de declarațiile de răspundere ce trebuie depuse de 9 milioane de români. „Este vorba de o procedură tehnică. Dacă într-adevăr există acest aspect,… Citește mai mult
Vremea se schimbă din nou! Avertizare meteo COD GALBEN de viscol și vânt puternic – Care sunt zonele vizate 16 februarie 2022 COD GALBEN Interval de valabilitate: 17 februarie, ora 06 – 18 februarie, ora 20Fenomene vizate: intensificări ale vântului, viscol la altitudini mariZone afectate: zona de munte În intervalul menționat, la început în nordul Carpaților Orientali și în Munții Apuseni, apoi și în restul zonei montane, vântul va avea intensificări, cu… Citește mai mult