Accident rutier grav la Lețcani – Un camion s-a răsturnat după ce șoferul ar fi adormit la volan – VIDEO Webpress, 8 septembrie 2023 Un accident grav a avut loc vineri dimineața în localitatea Lețcani din Iași. Șoferul unui camion a adormit la volan și a intrat din plin în mai multe mașini aflate în trafic, a spulberat un sens giratoriu. Cele două mașini în care a intrat camionul au suferit câteva zgârieturi dar nu s-au înregistrat victime, doar pagube materiale. Și șoferul camionului se afla într-o stare bună, o ambulanță a fost prezentă la fața locului. Iată și comunicatul integral al autorităților: „La data de 08 septembrie a.c., polițiștii ieșeni au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la producerea unui accident rutier, care a avut loc la ieșirea din municipiul Iași spre localitatea Lețcani. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat faptul că între un tir și două autoturisme a avut loc o coliziune, în urma impactului tirul ar fi părăsit partea carosabilă și s-ar fi răsturnat, acroșând o schelă pe care s-ar fi aflat un alt auto. O persoană a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,vătămare corporală din culpă”. Cercetările continuă.” Comunicate noi Stiri
Politica Ilie Bolojan și Provocările Politice ale Declarațiilor lui Sorin Grindeanu: O Analiză Detaliată 1 mai 20261 mai 2026 Ilie Bolojan își exprimă scepticismul față de disponibilitatea lui Sorin Grindeanu de a deveni premier, evidențiind lipsa de consecvență în declarațiile politice. Citește mai mult
Marius Budăi anunță creșterea sigură a pensiilor din 2023 – Decizia a fost confirmată de Marcel Ciolacu 13 septembrie 2022 Coaliţia de guvernare a decis să nu mai discute public despre un procent pentru majorarea pensiilor, însă liderii PSD şi PNL au anunțat că vor exista creşteri ale veniturilor, respectiv a pensiilor. „În momentul construcţiei bugetului pe anul 2023 se va lua decizia finală asupra procentului, dar e clar că… Citește mai mult
Cum a vânat Putin strategiile NATO – DETALIUL care a scăpat generalilor: „M-ați făcut să râd!” 24 martie 2022 Mărturie stau chiar declarațiile liderului de la Kremlin, care a simțit o amenințare permanentă pentru că, spunea acesta, statele aliate pregăteau tot sistemul defensiv împotriva Rusiei, în timp ce arsenalul nuclear al acesteia ar fi putut fi neutralizat. De cand NATO a plasat rachete aproape de granitele rusesti, Rusia si-a… Citește mai mult