Iohannis vrea mai multe femei pe listele PNL. Mesajul trașant al președintelui Webpress, 8 septembrie 2023 Felicit Organizația Femeilor Liberale pentru continuarea tradiției Școlii de Vară și salut participarea tuturor doamnelor la discuțiile care vor avea loc în aceste zile. Cu siguranță, tema aleasă în acest an, „O nouă viziune: leadership feminin liberal”, va genera o serie de dezbateri substanțiale despre rolul și importanța femeilor în politică. În contextul celor patru runde de alegeri care vor avea loc, 2024 reprezintă un an semnificativ pentru viitorul României și un bun prilej de reflecție asupra modului în care femeile pot participa mai mult la consolidarea democrației, inclusiv prin susținerea lor în funcții din care să contribuie la dezvoltarea statului. Mă bucur că Partidul Național Liberal a înțeles necesitatea promovării femeilor în politică și în administrație, fapt dovedit și prin nominalizarea unui număr mai mare de doamne pentru a deține portofolii ministeriale. Sprijinirea femeilor pentru a ocupa poziții de conducere la cel mai înalt nivel în stat, în Guvernul și în Parlamentul României, precum și în alte instituții centrale reprezintă un imbold și o sursă de inspirație. Este important ca asigurarea echității și egalității de gen să devină o practică la nivelul întregii societăți și încurajez Partidul Național Liberal să dea semnale tot mai puternice în favoarea respectării și promovării drepturilor femeilor. Mai mult de jumătate din populația României este formată din femei, iar reprezentarea acestora la nivel politic și decizional trebuie să fie pe măsură. Dezvoltarea solidă a societății poate fi realizată doar prin apărarea intereselor și punerea în valoare a tuturor membrilor săi, indiferent de gen.Femeile aduc abordări și perspective proaspete, modelate de experiențele lor unice în comunitate și în familie. Înțelegerea profundă a provocărilor societale, empatia și compasiunea pe care le manifestă trebuie valorificate și în actul politic. Avem nevoie de motivația, energia și viziunea dumneavoastră pentru conturarea unor politici publice mai eficiente, care să conducă la bunăstare socială și la consolidarea unei societăți juste și echitabile. Prin performanțele remarcabile în politică și în administrația publică, depășiți bariere în fiecare zi, invalidând stereotipurile de gen și prejudecățile. Astfel, reprezentați veritabile modele pentru tinerele din România, demonstrând că femeile pot fi lideri de succes, iar opiniile și ideile lor sunt cruciale în procesul decizional. Vă îndemn să vă asumați proiecte îndrăznețe, să acționați întotdeauna cu corectitudine și integritate și să nu vă lăsați descurajate atunci când întâmpinați dificultăți. Prin rezultatele muncii dumneavoastră, sunt convins că veți aduce schimbări pozitive în societate și veți juca un rol esențial în definirea viitorului politicii românești. Comunicate noi Stiri Klaus Iohannis
Un autocar cu cinspezece cetăţeni ucraineni, blocat într-o localitate din Vrancea 28 ianuarie 2023 Un autocar cu cinsprezece cetăţeni ucraineni a rămas blocat, la Năneşti, după ce drumurile din zonă au fost închise din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, aceştia urmând să primească asistenţă din partea autorităţilor locale până vor putea să îşi continue drumul spre Constanţa, a anunţat, sâmbătă, prefectul judeţului Vrancea, Nicuşor Halici.”Sunt… Citește mai mult
Stiri Lavanda: De la Plantă Decorativă la Ingredient de Succes în Afaceri 10 mai 2026 Lavanda, o plantă decorativă, devine ingredient de succes în afaceri românești, de la cosmetice la prăjituri, transformând economia locală. Citește mai mult
Nicolae Ciucă: „Ziua Culturii Naţionale ne reaminteşte cine suntem” 15 ianuarie 2022 „De mai bine de un deceniu, România îşi sărbătoreşte Cultura Naţională pe 15 ianuarie, ziua de naştere a celui mai mare poet pe care ţara noastră l-a dat culturii universale, în semn de apreciere pentru valoarea operei şi pentru prestigiul pe care ni l-a adus pe plan internaţional. Este o… Citește mai mult