Ligia Deca, mesaj de 11 septembrie: „Trăiesc emoţia acestui început de an şcolar în două ipostaze, de mamă şi de ministru al Educaţiei” Webpress, 11 septembrie 2023 „Școala este locul creșterii copiilor noștri, al descoperirii, al învățării și al prieteniei. Vă îndemn să le fim, împreună, sprijin și sursă de echilibru – atât pentru succesul școlar, cât și pentru binele lor emoțional. Vă doresc tuturor un an școlar bun! Cu reușite pe măsura muncii depuse și cu încredere că putem reda școlii locul pe care îl merită! Împreună, școală și familie, prin comunicare onestă și sprijin reciproc, vom crește viitori adulți responsabili, demni, empatici și pregătiți să facă față oricăror provocări!”, a transmis Ligia Deca, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, la început de an școlar. „Trăiesc emoţia acestui început de an şcolar în două ipostaze: aceea de mamă şi aceea de ministru al educaţiei”, a adăugat Ligia Deca. Ligia Deca a devenit ministru al Educației în urmă cu aproape un an, pe 3 octombrie 2022, în Cabinetul condus de Nicolae Ciucă la acea dată. A fost numită după demisia lui Sorin Cîmpeanu. Ligia Deca a fost numită consilier de stat pe 29 iunie 2015, apoi, în al doilea mandat la Cotroceni al lui Iohannis, a fost numită consilier prezidențial pe 23 decembrie 2019. Comunicate noi Stiri
Jessie Baneș, moderatoarea Gold FM a lansat o nouă melodie specială, cu un mesaj de suflet: „Fără mângâierea ta” 14 iunie 2023 Pe pagina sa de Facebook, talentata cântăreață le-a destăinuit fanilor ce a inspirat-o să compună această melodie aparte în care și-a așternut atât sufletul, cât și dragostea. Într-o lume dezbinată de războaie și de ura dintre semeni, Jessie Baneș încearcă să readucă iubirea sinceră în sufletele oamenilor, îndemnându-și fanii să „lase… Citește mai mult
Procesul lui Dumitru Buzatu începe cu o amânare. Avocații trag de timp și visează la o prescriere VIDEO 10 februarie 2025 Fostul președinte al județului Dumitru Buzatu a fost astăzi, din nou, prezent în sala de judecată. Dacă până acum venea însoțit de omul său de încredere, Alexandru Barbu, de această dată, Buzatu a venit singur în fața judecătorilor Tribunalului Vaslui. Prezența sa s-a datorat debutului procesului penal, pe fondul cauzei…. Citește mai mult
Cod galben în mai multe județe. Se anunță alertă de vreme severă în următoarele ore 25 ianuarie 2025 Alertele, în vigoare până la ora 02:00, vizează zeci de localități. COD GALBEN Valabil de la ora 20:00 până la ora 02:00. În zona: Zona joasă a județului Suceava, respectiv zona localităților: Suceava, Fălticeni, Rădăuți, Cajvana, Vicovu de Sus, Dolhasca, Siret, Liteni, Marginea, Salcea, Dumbrăveni, Cornu Luncii, Udești, Arbore, Mălini,… Citește mai mult